Sorin AVRAM
Dorin Mutu
de Sorin AVRAM
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)"Dorin Goian a avut o mare ratare în meciul România – Luxemburg (3-0) care s-a disputat la Piatra Neamţ, dar a promis că se va revanşa într-o partidă mult mai importantă. Şi a făcut-o sâmbătă, în jocul cu Olanda. A făcut-o cu vârf (de atac) şi îndesat pentru că a înscris unicul gol al întâlnirii, dar şi fiindcă a salvat poarta României în ultimul minut al meciului. După ce a scos Steaua din încurcături în nenumărate rânduri, fotbalistul a ajuns pe acelaşi post de salvator şi în naţionala ţării noastre. De fapt, Dorin joacă pe mai multe posturi: şi fundaş, şi mijlocaş, şi vârf, şi, mai nou, aşa cum spuneam, salvator. Dorin Goian este un fel de Adi Mutu, însă puţin mai urât şi un pic mai foarte neurmărit de presă. Sunt un fan al lui Adi Mutu încă de pe vremea când acesta juca în campionatul intern. I-am luat apărarea lui Adi Mutu şi în scris şi în discuţiile aprinse cu cei care-l contestau după ce unul Jose Murinho avusese grijă să-i facă felul. Am crezut în Mutu şi atunci când toţi îl vedeau atârnând ghetele în cui şi plecând să se îmbete, să se drogheze şi să se culce prin şanţurile făcute de harnicii muncitori români care se pricep şi la femei, şi la politică, dar mai ales la fotbal. Poate că exagerez puţin, însă eu rămân la impresia că cea mai bună echipă de fotbal a României este Adrian Mutu. Acum n-am încotro şi trebuie să recunosc că în meciul România – Olanda Adi Mutu a fost Dorin Goian. Dorin, un jucător care poate mai mult, însă cu condiţia să se transfere de urgenţă la un club puternic din străinătate pentru a scăpa, în primul rând, de influenţa nefastă a Războinicului Luminii. Anul trecut, când la propunerea primarului Ion Lungu, Dorin Goian a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Suceava, am cam strâmbat din nas fiindcă nu înţelegeam de ce ar merita această importantă distincţie. Acum am priceput de ce, dar şi că primarul este un fel de vizionar. Unul care, din nefericire pentru el, dar şi pentru mulţi alţi suceveni, nu a ştiut că meseriaşii se vor mişca greu şi, de aceea, nu vor reuşi să termine la timp lucrările de refacere a reţelei de termoficare. Dar, nu-i nimic, fiindcă o perioadă ne vom încălzi cu performanţa naţionalei de fotbal a României şi cu realizările cetăţeanului de onoare al Sucevei Dorin Goian. "
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Dorin Mutu.
Vizualizări articol: 2151 | | Notează articolul: | Nota curentă: 4.0 din 1 vot Dorin Mutu4.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.