Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Când într-o provincie romană de la marginile imperiului se petrecea o răzmeriţă, centrul decidea rapid o expediţie militară punitivă. Rebelii erau puşi la punct cu sabia, iar liniştea dragă Romei era reîntronată. Ce face Bruxelles-ul care vede vacarmul de la Bucureşti şi nu pricepe nimic? Dacă ar fi răzmeriţă faţă de rânduielile Uniunii ar fi ceva de înţeles. Dar noua provincie declară că este ataşată trup şi suflet de nobilele idealuri ale clubului select al celor 27. Este o răscoală faţă de şefii locali de trib? Nici măcar atât. Scandalurile nesfârşite dau senzaţia de vacarm şi demenţă. Probabil astfel este receptată România în capitala Uniunii Europene. Şi cum poţi lupta cu vacarmul şi demenţa? În nici un fel. Ameninţările cu reintroducerea clauzelor de salvgardare sunt echivalentul apei de ploaie. La Cotroceni şi în Palatul Victoria priorităţile sunt altele. Miniştrii foşti şi actuali se reîntâlnesc prin cârciumi şi-şi dau unul altuia plicuri dubioase. Noii procurori sovietici, puşi în slujba unei singure puteri şi autorităţi, filmează de zor şi interceptează la nesfârşit. Fiecare cetăţean îşi are procurorul lui. Fiecare procuror în calitatea lui de cap de locuitor (fiindcă nu poate fi exceptat nici el de la acestă calitate) îşi are propriul urmăritor. Ne-am întors nu la perioada Ceauşescu, ci mult mai jos. România, spune o statistică, are cel mai mare număr de lucrători în serviciile secrete faţă de suratele europene, raportat la totalul populaţiei. Având în vedere că vreo câteva milioane de români lucrează pe afară, iar procurorii şi ofiţerii de urmărire au rămas aici, e de presupus că fiecăruia dintre noi îi este repartizată o porţie suplimetară de interes microfonic.
Filmele şi interceptările nu mai sunt de folos strict procedurilor penale şi Justiţiei în cele din urmă. Nu. Ele sunt transmise la ore de vârf naţiei prin televiziuni. Înainte ca Justiţia să coaguleze printr-o hotărâre deznodământul unui caz, personajul implicat este linşat mediatic.
Nu mi-a fost şi nu-mi este simpatic Ioan Andrei Mureşan. Figura lui de şuiţă şi de răspopit mă determină să întorc privirea în altă parte. Nu ştiu dacă-i vinovat. Poate că este, poate că nu este. Dacă nu în acest caz, în altul. Nu ştiu dacă Decebal Traian Remeş, fost ministru ţărănist de finanţe, a coborât la peşcheşul unui chelner în condiţiile în care peşcheşurile în România se măsoară în milioane de dolari sau euro. Bani cash sau echivalent în natură: un vapor, un bloc, o moşie. Scoborârea la altitudinea cârnaţilor compromite demnitatea şpăgii într-o ţară care o ridicase la rang de nobleţe şi principiu sacru.
Ce nu pricep e altceva. Cum dracu de toate urmăririle şi toate şpăgile dovedite sau presupuse se petrec în bătătura liberalilor? Cum de se nimeresc ele numai la adversarii declaraţi ai preşedintelui Traian Băsescu?
De ce râde de se prăpădeşte ţinându-se cu mâna de maneta avionului personal, un Radu Berceanu, să zicem, lider democrat cu dosare groase mucezind prin sertarele procurorilor, tot cu o figură de şuiţă şi el şi defilează cu cătuşe la mâini ţărănistul Mureşan? De ce nu se petrece nimic în castelele cu turnuri înalte ale democraţilor în timp ce la liberalo-ţărănişti arde totul?
Vacarm mare la Bucureşti. Subiectul UE nu mai interesează pe nimeni. Admiterea noastră în Uniune Europeană a ţinut ca solemnitate, o zi. Cât pentru un ciocnit de pahare de şampanie. După aceea s-a reîntronat starea naturală de balamuc. Studiourile Sahia, mutate la Cotroceni, livrează şi vor livra non-stop filme documentare de succes. Puşcăriile burduşite după întronarea comunismului cu liberali şi ţărănişti vor fi din nou pline. Cu ce tip de infractori şi duşmani ai poporului? Fireşte liberali şi, atâţia câţi au mai rămas, ţărănişti.
"
