Tiberiu AVRAM

"

M-am întâlnit săptămâna trecută, într-o dimineaţă, cu Viorel Nuţu, care era foarte afectat deoarece, în seara precedentă, echipa suceveană de handbal pierduse, la limită, în faţa Stelei. Ca o paranteză, Viorel Nuţu, patronul firmei General Construct, este cel care a adunat mai mulţi oameni de afaceri în jurul echipei de handbal, asigurând o finanţare decentă şi făcând uitate momentele penibile de acum câţiva ani, când jucătorii nu aveau bani nici de adidaşi. Văzându-l, cum spuneam, afectat de înfrângere, i-am spus lui Viorel Nuţu că anul trecut eram bucuroşi dacă pierdeam la mai puţin de 5 goluri în faţa Stelei. „Da, dar...” Şi, probabil, aşa ar răspunde orice suporter al echipei de handbal. „Dar...” Pentru că nu prea mai ştii ce să pui în locul punctelor se suspensie. Nu s-au făcut achiziţii fantastice la echipă, nu s-au adus  4 – 5 jucători de mare valoare, nu s-au încheiat contracte noi, de zeci de mii de euro, cu jucătorii, astfel încât să poţi spune că sunt mult mai motivaţi ca anul trecut. A venit doar un portar foarte bun, Pralea. Şi a mai venit, în vară, un jucător: Bibirig. E adevărat, un jucător de mare valoare, cu o vastă experienţă. E suficient să amintim că a jucat 10 ani în naţionala Românei (vreo 5 ani fiind şi căpitan de echipă) şi a ajuns în Liga Campionilor cu Fibrex Săvineşti şi Dinamo Bucureşti. Dar, totuşi, Bibirig este la finalul carierei. Are 37 de ani şi, evident, nu mai poate evolua ca în zilele sale de glorie. Iar cu un portar, oricât de bun are fi el, şi cu o fostă glorie a handbalului românesc nu poţi metamorfoza o echipă. Nu pot, doar doi jucători, să facă dintr-o echipă care se lupta pentru evitarea retrogradării una care să se bată, de la egal la egal, cu marile forţe ale handbalului românesc. Handbalul este un joc de echipă şi dacă nu ai un „7” omogen, plus rezerve pe măsură, degeaba ai un mare jucător în lot. Şi totuşi... În această vară, la puţin timp după venirea lui Bibirig la Suceava,  m-am întâlnit cu antrenorul echipei, profesorul Petru Ghervan. Firesc, l-am întrebat despre Bibirig. Foarte încântat, mi-a povestit cum „trage” la antrenamente şi cum ceilalţi jucători, mult mai tineri, se văd nevoiţi, măcar de ruşine, să-i urmeze exemplul. Avea, Petru Ghervan, o satisfacţie deosebită atunci când îmi povestea aceste lucruri. Privea peste umărul meu (nici nu-i era greu, la înălţimea lui) undeva departe, cu acea satisfacţie ce-mi părea atunci puţin exagerată. La experienţa lui de dascăl şi om, Petru Ghervan ştia însă ce ştia. Ştia că e extrem de greu să schimbi mentalităţi, oricât de bun antrenor ai fi şi oricât de meşteşugite ar fi vorbele tale. Ştia că la sfaturile şi impulsurile date până atunci de el mai trebuia ceva. Mai trebuia un „bătrân” cu nume, care să-şi mobilizeze şi din teren colegii ce i-ar putea fi chiar copii. Un „bătrân” căruia ţi-e ruşine să-i spui „nu mai pot”, când vezi că el e în stare să alerge până cade lat pe teren. Un „bătrân” pe care chiar îl crezi atunci când, intrând pe teren, îţi spune „hai să-i batem pe dinamovişti”. Un „bătrân” de la care te molipseşti de bucuria de a juca handbal, indiferent că o faci în Liga Campionilor sau unde se agaţă harta în cui. Iar acest „bătrân” se numeşte, evident, Leonard Bibirig.

După eliminarea din Cupa UEFA, Copos invoca mentalitatea nemţilor în comparaţie cu cea a românilor. Dacă e să comparăm echipa suceveană de handbal de acum cu cea de anul trecut, putem spune (fără a minimaliza aportul celor doi nou-veniţi) că s-a schimbat doar mentalitatea. N-o fi având băieţii noştri o mentalitate nemţească, dar, cu siguranţă, au mentalitatea lui Bibirig. Mentalitatea celui care, la finalul meciului cu Steaua, se certa cu arbitrii pentru încă 2 – 3 secunde în plus. Ce mare lucru, am putea spune. Ce mi-s două secunde de joc (câte au mai lăsat arbitrii în acel meci), ce mi-s cinci? Răspunsul: diferenţa de mentalitate şi de încredere în tine.

Bibirig a schimbat mentalitatea şi poate, implicit, şi destinul unor tineri. Ce va fi mai încolo, depinde de acum doar de ei. Pentru Suceava, Bibirig e un mare câştig. Nu am spus pentru handbalul sucevean, ci pentru Suceava. Pentru că, Bibirig ne-a arătat că se poate. Dincolo de exemplul lui, bine ar fi dacă am avea mai mulţi „Bibirig” în Suceava, în toate domeniile de activitate, de la  învăţământ şi până la politică.

"

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Avem nevoie de mai mulţi „Bibirig” în Suceava.

Comentarii