Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Ultimul sondaj global al organizaţiei Transparency International arată –din nou- că după ce am fost cea mai coruptă ţară candidată la UE am reuşit să devenim cel mai corupt stat membru. Nici o noutate, s-ar putea spune, era greu să se schimbe lucrurile de la an la an, chiar atunci când o politică dă roade, rezultatele nu se văd imediat. Problema e însă că acest clasament apare în acelaşi timp cu cea mai feroce campanie anticorupţie din ultimii ani şi că riscăm ca şi începutul nostru de redresare să fie pierdut dacă guvernul continuă să facă presiuni asupra procuraturii şi, eventual, convinge o majoritate parlamentară să taie avântul DNA.
Dar mai întâi, cum stăm de fapt cu corupţia? Ne putem da seama? Răspunsul nu e atât de simplu de dat. În ultimii ani corupţia mică a scăzut datorită măsurilor de transparentizare a activităţii autorităţilor publice. Funcţionarii şi poliţiştii iau mai puţin mită decât luau. Unde a rămas corupţie „mică”, la nivelul judecătorilor, medicilor, profesorilor, problema e adesea una de reformă eşuată, ca la sistemul sanitar, care pur şi simplu nu reuşeşte să facă ca banii colectaţi pentru sănătate să ajungă la cadrele sanitare (că e aşa comod să laşi publicul să mai plătească o dată prin cadouri şi din banii de taxe să iei maşini de lux Caselor de Asigurări). La judecători, problema este aceea a solidarităţii lor de castă, cu CSM-ul care ar trebui să îi controleze având el însuşi membri care s-au ilustrat prin telefoane de intervenţie şi altele. În aceste sectoare nu politica anticorupţie poate face ordine, ci doar schimbarea felului de lucru actual, o nouă reformă: asigurările la medicină, controlul la instanţe, etc. Poliţia e mai puţin coruptă, nu pentru că au devenit ei brusc mai morali, ci pentru că unele măsuri mai inteligente, de exemplu faptul că nu au mai avut dreptul să colecteze amenzi direct, au funcţionat. Numerele verzi introduse pentru a raporta mica corupţie funcţionează, se primesc mii de apeluri.
Dacă la nivelul corupţiei mici stăm astfel, la nivelul celei mari, cea cu care, împinşi de Uniunea Europeană am început lupta acum doi ani sub patronajul ministrului Macovei, stăm foarte prost. După un an bun, 2005, a început o deteriorare masivă. Nu numai că din cauza acestei lupte s-a ajuns la destrămarea Alianţei DA, dar legi trecute la cererea UE în 2004 şi 2005 sunt azi zilnic schimbate, ca să fie făcute mai permisive, sau nu sunt aplicate deloc. În categoria aceasta intră legea achiziţiilor publice, denunţată recent de premier, după ce acum un se lăuda cu ea, Agenţia Naţională de Integritate, redusă la un fel de avorton încă dinainte de a începe să controleze averile politicienilor, legea finanţării partidelor politice, din care părţile cele mai importante se amână. Legislaţia „specială”, adică cea în favoarea unor firme, grupuri sau persoane, înfloreşte din nou. Se dau legi ca unele companii să fie exceptate de la legea generală (de exemplu la faliment), tot aşa cum sub PSD se dădeau legi ca unii să fie exceptaţi de la plata datoriilor la buget. Morala: unii sunt întotdeauna şmecheri şi alţii totdeauna fraieri, şi îţi dai seama dacă un guvern e corupt sau curat urmărind dacă legea e aceeaşi pentru toată lumea.
Vestea bună este însă că avem pentru prima dată o schiţă de justiţie independentă, care se luptă contra acestei situaţii. DNA e responsabil de căderea a doi viceprimminiştri (Copos si Marko), de investigare a mai multor miniştri (ultimii doi sunt liberali, Chiuariu şi Păcuraru), şi a unui considerabil număr de foşti miniştri (Năstase, Mitrea, etc). Ce ar putea face mai mult o asemenea agenţie ca să îşi dovedească independenţa decât să ancheteze şi puterea şi opoziţia? Duşmanii DNA susţin că e un instrument politic în mâna lui Băsescu. Fals: săptămâna trecută l-au trimis în judecată pe finul lui, primarul Aradului, pentru o tranzacţie cu terenuri.
Cazul ministrului Chiuariu este cel mai grav. Procurorul şef al DNA, Daniel Morar, a declarat public că ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, i-ar fi cerut, în timpul unei discuţii telefonice în luna mai, ca procurorii anticorupţie să nu „iasă cu dosare în luna aceasta“. Şefa Direcţiei de avizare acte normative din Ministerul Justiţiei, Alina Vrabie, a demisionat, în luna aprilie, după ce ministrul justiţiei Tudor Chiuariu a făcut presiuni asupra ei să avizeze HG nr. 377/2007, prin care s-a transferat Poştei Române un imobil din Calea Victoriei şi terenul aferent, aflate în proprietatea statului. În acest caz, DNA a cerut în septembrie 2007 aviz pentru începerea urmăririi penale a ministrului justiţiei, Tudor Chiuariu şi a fostului ministru al comunicaţiilor, Zsolt Nagy pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Bineînţeles că o mare afacere se pregătea cu terenul astfel scos –şi subevaluat- de sub pălăria statului. D. Chiuariu, care din păcate suferă de totală iresponsabilitate, ca să se apere a trecut la o ofensivă care riscă să ne readucă pe vremea clauzei de salvagardare în justiţie. El cere Parlamentului să poată înlocui procurorii şefi (prerogativă a şefului statului). În acelaşi timp face dezvăluiri ilegale din dosare de anchetă în curs, luând partea anchetaţilor şi face presiuni publice la toate nivelele. Cum însă capul nu îl duce, citează numai prostii neverificate (clasic va rămâne exemplul cu auditul Freedom House, denunţat de el ca fiind o licitaţie trucată, pronunţată fără semnătura secretarului de stat Codescu. Or, auditul nu a fost atribuit prin licitaţie, ci selecţie de oferte, nu numai că nimeni nu a pierdut în favoarea FH, ci toţi invitaţii au refuzat să se prezinte fiind timpul prea scurt şi banii puţini, iar dl Codescu nu putea semna nimic, că încă nu era numit în M. Justiţiei, etc, etc).
Cu ministrul Justiţiei şeful taberei antianticorupţie şi cu miniştri zilnic anchetaţi am ajuns, în sfârşit, ca Italia pe vremea campaniei „mani pulite”. Ceea ce se întâmplă nu e de speriat, e, dimpotrivă, foarte pozitiv. Justiţia va face dreptate celor acuzaţi pe nedrept, dacă e cazul, dar noi trebuie până atunci să apărăm dreptul procurorilor noştri de a dovedi că legea e aceeaşi pentru oamenii de rând, şi pentru miniştri. Asistăm la o revoluţie, să sperăm că ea va triumfa.
"
