Pierderile la nivelul sistemului bancar au urcat cu 240,5 milioane lei în trimestrul al treilea şi au ajuns la 474,5 milioane lei (110 milioane euro) la sfârşitul lunii septembrie, însă băncile mari au încă rezultate pozitive.
"Dintre băncile mari, majoritatea s-au menţinut pe profit, iar rezultatele cu plus totalizează un câştig de 1,3 miliarde lei. Restul băncilor au cumulat pierderi de 1,77 miliarde lei. Problema principală rămâne, ca şi până acum, creşterea provizioanelor în tot sistemul", a declarat pentru MEDIAFAX directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.
Valoarea creditelor restante a crescut în luna septembrie cu 9%, la 15,66 miliarde de lei, nivelul acestora reprezentând 7,47% din totalul împrumuturilor, potrivit datelor BNR.
În primele trei luni ale anului, băncile cumulau un câştig de de 100 de milioane de euro, jumătate din profitul pe întregul an 2009, comparativ cu o pierdere de 50 de milioane de euro în perioada similară a anului trecut.
Totuşi, după primele şase luni ale anului, instituţiile de credit raportau pierderi nete de 234 milioane lei (55 milioane euro), comparativ cu un uşor câştig, de 90 milioane lei, în primul semestru de anul trecut.
În primul semestru, provizioanele constituite de bănci însumau 20,2 miliarde lei, cu aproape 80% mai mari faţă de valoarea din iunie 2009.
Anul trecut, sistemul bancar a înregistrat un profit net de 815 de milioane lei (200 de milioane euro), în condiţiile în care 22 de instituţii de credit au încheiat exerciţiul financiar pe plus, iar 20 de bănci au raportat pierderi, potrivit datelor centralizate de BNR.