Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) pe partea de alimentaţie din turism ar putea scădea de la nivelul actual de 19% la 9%, prevederea urmând să fie inclusă în legea turismului, a declarat, ieri, ministrul de resort, Elena Udrea.
"A fost o propunere a Consiliului Consultativ pentru a fi introdus acest lucru în legea turismului, iar ministerul a acceptat ", a spus Udrea.
Pentru cazare, TVA este deja 9%.
Udrea a mai spus că legea turismului ar mai putea prevede şi ca omologarea unei pensiuni să necesite un singur aviz, de la minister.
Consiliul Consultativ al Turismului s-a reunit joi pentru a conveni asupra formei finale a proiectului de lege a turismului, document care va fi supus dezbaterii publice şi prezentat Parlamentului. La şedinţă au participat asociaţiile, federaţiile şi patronatele din domeniul turismului, precum şi oficiali ai ministerului.
Udrea susţine că legea turismului ar putea fi finalizată în jurul datei de 20 septembrie, după ce membrii Consiliului Consultativ al Turismului vor trimite către minister şi propunerile legate de combaterea economiei la negru.
Ea a spus că sunt câteva propuneri ale Consiliului Consultativ acceptate de minister, dar şi ale ministerului care au fost acceptate de reprezentanţii Consiliului şi care vor face parte din viitoarea lege a turismului.
"Consiliul Consultativ a propus o cotă unică de impozitare pentru domeniul hotelier, unde acum avem 9% TVA pentru cazare şi 19% pentru partea de alimentaţie. Am agreat propunerea de 9% cotă de TVA şi pentru alimentaţia din turism", a spus ministrul.
O altă propunere, de această a ministerului şi acceptată de cei din Consiliul Consultativ, a fost că acţiunile de control la hoteluri să se facă în echipe mixte şi sub conducerea Ministerului Turismului. "Toată lumea controlează în turism. Sunt zeci de controale. Fiecare controlează când îl taie capul", a spus Udrea.
În plus, în următoarele două săptămâni, membrii Consiliului Consultativ trebuie să înainteze ministerului propuneri pentru impozitul forfetar, care va fi aplicat diverselor tipuri de unităţi de cazare.