Hotelierii susţin că tarifele la cazare pe litoralul românesc vor fi, în această vară, la acelaşi nivel ca şi anul trecut, iar numărul persoanelor care au cumpărat pachete turistice în primele două luni ale anului, pentru sezonul estival, este mai mare decât în perioada similară a lui 2008.
Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a afirmat, ieri, la simpozionul "Turismul pe Litoral în anul 2009", desfăşurat la un hotel din staţiunea Mamaia, că turiştii care vor veni în acest sezon pe litoral vor beneficia de aceleaşi tarife ca şi anul trecut.
"O cameră în vârf de sezon, prin agenţie, la un hotel de trei stele în Mamaia costă 200 de lei, cu mic dejun inclus. De asemenea, copiii de până la cinci ani au gratuitate la cazare şi mic dejun, iar cei de la cinci la zece ani plătesc jumătate din valoarea micului dejun", a afirmat Bucovală.
El a spus că s-a înregistrat o creştere cu 7 la sută la vânzarea pachetelor turistice până la data de 1 martie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită programului "Înscrieri timpurii". Astfel, cei care aleg să petreacă un sejur pe litoral prin intermediul acestui program beneficiază de tarife cu până la 30 la sută mai mici decât în mod normal, ei urmând să achite integral pachetul de servicii până la 31 martie, data încheierii programului "Înscrieri Timpurii".
Nicolae Bucovală a precizat că programul ar putea fi prelungit cu încă o lună în cazul în care hotelierii şi agenţiile de turism vor hotărî acest lucru.
Totodată, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia s-a declarat nemulţumit de modul în care arată staţiunile din sudul litoralului, unde lucrările de igienizare nici măcar nu au început. În schimb, la Mamaia lucrările sunt aproape finalizate, iar hotelurile vor putea să-şi primească primii turişti din 19 aprilie, când va avea loc deschiderea oficială a sezonului estival.
Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia susţine că tarifele la cazare pe litoralul românesc ar putea fi şi mai mici în cazul în care s-ar reduce TVA-ul la pachetele turistice complete. El a spus că la bulgari TVA-ul este de 7 la sută în domeniul turismului, iar costurile la utilităţi sunt mai mici în ţara vecină decât în ţara noastră.