Cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR) a atins, ieri, un nou record istoric de la introducerea monedei europene, de 4,3098 lei/euro, cu 0,73 bani peste ultimul nivel maxim, stabilit marţi.
Banca centrală a afişat, marţi, un alt maxim istoric, de 4,3025 lei/euro, cu 1,08 bani peste rata publicată luni, de 4,2917 lei/euro.
Moneda naţională s-a depreciat puternic de la începutul anului, cu 8,14% faţă de euro, referinţa de ieri fiind cu 32,46 bani mai mare faţă de nivelul calculat de BNR în ultima şedinţă a anului 2008, de 3,9852 lei/euro.
Viceguvernatorul băncii centrale, Cristian Popa, a declarat ieri la o conferinţă pe teme economice organizată la Viena, că deprecierea accentuată a leului din ultimul timp este generată într-o mai mare măsură de chestiuni la nivel regional decât de problemele economiei româneşti.
În opinia viceguvernatorului BNR, volatilitatea foarte ridicată a leului ar putea persista, însă ar putea să apară şi atenuări ale oscilaţiei cursului.
Leul s-a apreciat în prima oră a şedinţei interbancare de ieri, iar cursul a scăzut cu 2,8 bani la 4,2980 - 4,3020 lei/euro, urmând tendinţa ascendentă a valutelor din regiune.
"Ulterior, cotaţiile au revenit pe creştere, iar paritatea s-a stabilizat uşor sub nivelului de 4,32 lei/euro, în timp ce valutele din regiune au rămas uşor apreciate faţă de euro", a comentat dealerul unei bănci.
În jurul orei 13:00, tranzacţiile se perfectau la 4,3170-4,3230 lei/euro.
Dobânzile afişate ieri de băncile comerciale pentru sumele atrase la o zi au scăzut de la 8,39-9,21% la 8,06-8,90%, evoluţie explicată prin excesul de lichiditate existent pe piaţă, dat fiind faptul că este sfârşitul perioadei de rezervă. Ratele pentru depozitele la o săptămână au staţionat la 12,56-13,67%.