Premierul Tăriceanu a declarat ieri, în cadrul unei dezbateri la ASE, că în România există manageri cu pregătire, dar şi mulţi cărora le place să li se spună "patroni", mulţi dintre ei urmând să dispară dacă nu vor putea să gestioneze o situaţie de criză economică.
Tăriceanu a arătat că foarte mulţi dintre managerii tineri români fie au făcut ASE, fie un MBA, fie au avut şansa să lucreze prin diferite companii străine sau multinaţionale, formându-şi o cultură managerială deosebită.
Premierul a subliniat însă că există şi o altă categorie, a cărei cultură managerială este asemenea "patronului băcăniei din colţ" şi care caută notorietatea proprie prin publicitate la televiziune şi în sport.
"Mai există, dacă vreţi, categoria cealaltă, fără cultură managerială, cei cărora le place să li se spună patroni, că aşa au învăţat ei de la bunicii lor şi de la mama lor, după modelul patronului băcăniei din colţ. Banii îi bagă în maşini scumpe, face publicitate pe diferite canale de televiziune, să se facă cunoscut, adoptă diverse suporturi promoţionale, fotbal sau mai ştiu eu ce şi, sigur că într-un moment de criză se va întâmpla următorul lucru: cei care ştiu să gestioneze bine situaţia şi să adopte măsurile potrivite vor supravieţui şi mulţi vor dispărea, că aşa e în economia de piaţă", a spus Tăriceanu.