"Apocalipsa televizată nu e reală, dacă în fiecare seară transmiteţi la televizor că două sute de muncitori au fost disponibilizaţi dintr-o parte, trei sute din alta, se creează impresia dezastrului. Sigur, există costuri ale crizei, dar industria românească funcţionează", a declarat preşedintele Traian Băsescu la combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii.
Şeful statului a spus, totuşi, că "România trebuie să intre într-o bătălie pentru păstrarea locurilor de muncă".
El a adăugat că este susţinută în dezbateri televizate ideea potrivit căreia IMM-urile din România produc 70 la sută din PIB. Preşedintele a ţinut să contrazică aceste afirmaţii, amintind că mare parte din întreprinderile mici şi mijlocii lucrează pentru a furniza produse şi servicii către marile companii.
"Noi am pierde bătălia pentru locurile de muncă dacă nu am lua măsuri pentru a ţine marile societăţi în funcţiune. Se vorbeşte despre faptul că întreprinderile mici şi mijlocii au asigurat creşterea economică a României, însă celor care au această abordare le-aş aminti că cea mai mare parte a întreprinderilor mici şi mijlocii sunt furnizori pentru marile societăţi, iar dacă acestea nu mai produc, nici întreprinderile mici şi mijlocii nu mai au cui se adresa, de aceea mi se pare că punctul central al măsurilor care trebuie luate pentru anul 2009 este crearea condiţiilor pentru ca marile societăţi să continue să funcţioneze", a spus Băsescu.
Menţinerea în funcţiune a marilor companii
În acest context, preşedintele a precizat că măsurile pe care viitorul Guvern le va lua trebuie să vizeze menţinerea în funcţiune a marilor companii.
Întrebat dacă este optimist în privinţa depăşirii crizei economice, preşedintele a răspuns afirmativ, el spunând că a fost optimist în acest sens încă de la început. În acest context, el a apreciat că sistemul bancar românesc este solid, menţionând că "băncile mamă" trebuie să continue să trimită în ţara noastră fluxul de bani cu care băncile să crediteze economia românească.
"Sunt optimist, pentru că locul crizei nu e România, locul crizei nu e sistemul bancar românesc", a răspuns preşedintele la întrebarea unui ziarist.
"Sistemul bancar a asigurat credite de peste 40 de miliarde de euro pentru industrie şi consum, dar aceşti bani nu au fost produşi în România, ci au venit de la acţionarii majoritari ai băncilor din România, acum «băncile mamă» trebuie să continue să asigure banii pentru sistemul bancar românesc. Sper ca acest lucru să fie abordat foarte serios la Consiliul European", a mai declarat Băsescu.
În plus, preşedintele a insistat pe crearea unui parteneriat între conducerile companiilor şi sindicatelor, spunând că a văzut acest parteneriat la combinatul din Câmpia Turzii.
"Mă refer la faptul că în perioade de criză trebuie temperate excesele în solicitări şi am convingerea că aici se va realiza acest parteneriat. Compania (Mechel din Câmpia Turzii - n.r.) nu va trece la disponibilizări, pentru că în programele de revizie şi modernizare poate implica salariaţii societăţii", a afirmat Traian Băsescu.
"Criza poate ne ajută să revitalizăm munca”
Preşedintele a atras atenţia că oamenii "au cam uitat cum este munca în companii", deoarece în ultimii ani se vorbeşte foarte mult despre servicii, însă "cei care garantează locurile de muncă şi prosperitatea sunt în industrie".
"Criza poate ne ajută să revitalizăm munca şi preţuirea industriei", a afirmat Băsescu.
Întrebat când va avea concluzii la vizitele pe care le face la companii, preşedintele a spus că ar vrea să le aibă "undeva săptămâna viitoare, dar industria românească are toată perspectiva să treacă de această criză, dacă reuşeşte parteneriatul între sistemul bancar, Guvern şi industrie".
"Toate unităţile au contracte pe termen lung, marea problemă este finanţarea pentru a realiza producţia, reţinerea băncilor de a finanţa producţia trebuie să fie atenuată, aici mi se pare zona cea mai sensibilă", a spus acesta.
Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, ieri, şi fabrica Nokia de la Jucu, iar la finalul discuţiilor cu conducerea unităţii a spus că aceasta nu este afectată de criza economică mondială şi că locurile de muncă de aici sunt sigure.
De la fabrica Nokia de la Jucu, preşedintele Traian Băsescu a mers la combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii. La ieşirea din combinatul siderurgic de la Câmpia Turzii, preşedintele şi-a făcut poze cu angajatele, apoi a plecat către municipiul Cluj-Napoca.
Preşedintele Băsescu a mai vizitat, în această săptămână, uzinele Dacia din Mioveni şi Ford din Craiova, combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, societatea ArcelorMittal din Galaţi, şantierele navale Damen din Galaţi şi Daewoo din Mangalia şi uzina Upetrom din Ploieşti.