Ministerul Economiei şi Finanţelor a propus majorarea sumei destinate ajutoarelor de stat de la 200 de milioane lei în acest an, la un miliard de lei în 2009, a declarat, ieri, ministrul Varujan Vosganian.
În opinia lui Vosganian, ajutorul de stat reprezintă cel mai direct instrument de susţinere a economiei şi este normal ca orice guvern să fie preocupat de asigurarea unor fonduri cât mai mari.
El a mai arătat că ajutorul de stat este un instrument care conduce la majorarea semnificativă a investiţiilor în economie. Cele mai multe sume au fost alocate pentru ajutorul de minimis pentru IMM-uri.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că sumele aferente ajutorului de stat vor creşte anul viitor la un nivel de patru ori mai mare comparativ cu alocaţiile prevăzute în bugetul din acest an, la circa 900 milioane de lei, pentru proiecte mari de investiţii şi pentru întreprinderi mici şi mijlocii.
Majorarea sumelor aferente ajutorului de stat a fost decisă de Guvern ca urmare a crizei financiare globale.
Tăriceanu a precizat la acea dată că de ajutorul de stat destinat marilor investiţii vor putea beneficia atât companiile româneşti, cât şi investitorii străini.