Producătorul american de energie din surse alternative Energy Quest a anunţat, ieri, semnarea unui memorandum de înţelegere cu grupul italian COFAMM pentru formarea unei companii mixte care va investi 73 milioane euro în construcţia unei uzine de gazificare a deşeurilor menajere solide în România.
Unitatea ar urma să producă 20 de MW din procesarea a 500 tone de deşeuri municipale solide, potrivit unui comunicat al Energy Quest.
Gazificarea este un proces chimic şi termic care transformă materiale solide, ca biomasa sau cărbunele, într-un gaz care poate fi folosit drept combustibil.
"Instalaţia este benefică pentru mediu, urmând să aibă emisii poluante apropiate de zero", a declarat Wilf Ouellette, preşedinte şi director general al Energy Quest.
Energy Quest va furniza echipamentul pentru instalaţia de gazificare, în timp ce COFAMM va contribui cu instalaţii de sortare a deşeurilor.
Totodată, instalaţia va recupera, pentru reciclare, şi deşeurile din sticlă sau metal.
Uzina va fi dată în folosinţă în aproximativ 12 luni, iar veniturile ar urma să se ridice la 20 milioane euro (26,6 miloane dolari), cu un profit net de 8,3 milioane euro (11,1 milioane dolari), potrivit estimărilor Energy Quest.
COFAMM este o companie italiană care produce echipamente pentru industria reciclării deşeurilor.