"Astăzi (ieri - n.r.) dimineaţă au fost livraţii banii, circa 72 de milioane de euro, şi va mai dura probabil două zile până îşi fac circuitul, până intră în contul fiecărui beneficiar", a declarat ieri directorul interimar al APDRP, Sorin Radu.
Plăţile către beneficiarii programului SAPARD au fost sistate de către autorităţi în iulie, după ce Comisia Europeană a stopat decontarea cheltuielilor în urma deficienţelor constatate la un audit din iunie.
Toate cererile care au fost plătite ieri au fost reverificate după noile proceduri ale Agenţiei, elaborate pentru a corespunde recomandărilor Comisiei Europene.
APDRP mai are de plătit circa 50 de milioane de euro, sumă aferentă cererilor deja depuse, la care procesul de verificare nu s-a încheiat. Pentru a plăti banii beneficiarilor, APDRP face o solicitare de fonduri către Fondul Naţional din Ministerul Economiei şi Finanţelor.