ANRE nu a respectat metodologia de tarifare când a decis să menţină, la 1 octombrie, preţul gazelor furnizate populaţiei, iar consumatorii vor fi afectaţi într-o măsură mai mare la următoarea creştere a tarifelor, potrivit Distrigaz Sud.
"Distrigaz Sud a cerut ANRE aplicarea metodologiei de tarifare, care prevede recunoaşterea costurilor de achiziţie a gazului în preţul către consumatorul final. (...) Pentru consumator, cu cât se amână mai mult timp aplicarea metodologiei, ale cărei efecte sunt graduale, cu atât situaţia va fi mai dificilă datorită impactului social şi economic", se arată într-un comunicat al distribuitorului de gaze.
S-au scumpit gazele importate din Rusia
ANRE a decis, săptămâna trecută, să nu majoreze, la 1 octombrie, preţul gazelor naturale furnizate consumatorilor captivi, inclusiv cei casnici, aşa cum solicitaseră companiile Distrigaz Sud şi E.ON Gaz România.
Cei doi mari distribuitori de gaze au cerut ANRE, în luna septembrie, să crească preţul gazelor livrate populaţiei cu aproximativ 10%, la 1 octombrie, întrucât gazele importate s-au scumpit.
Oficialii Distrigaz Sud au declarat la jumătatea lunii septembrie că preţul gazelor va creşte în luna octombrie, întrucât se majorează preţul gazelor importate din Rusia, de la 500 dolari pe 1.000 metri cubi la 550 de dolari la 1.000 metri cubi. Distrigaz Sud a solicitat ANRE majorarea cu 12% a preţului gazelor naturale furnizate populaţiei.
ANRE a anunţat că preţul gazelor va rămâne nemodificat până la sfârşitul anului şi ar putea să scadă în a doua parte a anului 2009.
"Amânarea ajustării preţului final al gazelor naturale va duce la un impact mai mare asupra clienţilor la următoarea ajustare. (...) E.ON Gaz România va aplica fără compromisuri politica de toleranţă zero faţă de consumatorii rău-platnici şi ar putea lua, de asemenea, măsuri legale împotriva acestei decizii", se arată într-un comunicat al E.ON.
În acelaşi timp, din cauza amânării majorării preţurilor la gaze, E.ON Gaz România are dificultăţi în asigurarea cantităţilor de gaze naturale pentru sezonul rece şi va acumula până la sfârşitul anului pierderi de circa 50 milioane lei.
Potrivit E.ON, ANRE va trebui să crească în perioada următoare preţurilor finale la gaze pentru acoperirea costurilor de achiziţie a acestora.
"Este absolut necesar ca preţurile finale ale gazelor naturale să acopere costurile de achiziţie pentru ca noi să putem asigura cantităţile necesare pentru clienţii noştri. Nici un furnizor de gaze naturale nu poate să vândă consumatorilor gazele naturale sub preţul de achiziţie a acestora", potrivit E.ON.
Distrigaz Sud spune că va adopta "o atitudine riguroasă" faţă de datornici
Reprezentanţii Distrigaz Sud, companie deţinută de grupul GDF Suez, au afirmat că decizia ANRE de a nu recunoaşte în tarife costurile de achiziţie a gazelor din import va cauza distribuitorului pierderi mai mari şi va influenţa negativ funcţionarea pe piaţă, precum şi programul de investiţii şi de îmbunătăţire a serviciilor.
"Acest aspect se datorează dezechilibrului între costul de achiziţie al resursei şi preţul de vânzare care durează de la începutul anului 2008, iar conform metodologiei aceste pierderi vor trebui recunoscute în viitoarele tarife", se arată în comunicatul Distrigaz Sud.
Compania susţine că va fi nevoită să adopte "o atitudine riguroasă" în ceea ce priveşte gestionarea recuperării sumelor facturate. "Distrigaz Sud este conştientă de contextul actual şi de dificultăţile pe care le pot întâmpina clienţii, însă aplicarea metodologiei de tarifare în vigoare este necesară şi din acest motiv îşi rezervă dreptul de a obţine acest lucru", precizează sursa citată.
Cea mai recentă majorare a preţurilor gazelor furnizate populaţiei a avut loc la 1 iulie, când tarifele au crescut în medie cu 12,5%. La acea dată, Distrigaz Sud şi E.On Gaz România au anunţat că majorarea nu acoperă cheltuielile şi că vor solicita ANRE o nouă creştere, începând cu 1 octombrie.