Fermierii ar putea să beneficieze de anul viitor de o nouă reducere a accizei la motorina folosită în agricultură, de la 80,97 euro la 21 de euro la 1.000 de litri, Ministerul Economiei şi Finanţelor urmând să elaboreze procedura de implementare a sprijinului.
"Am propus un memorandum, care a fost semnat ieri şi de ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, iar Ministerul Economiei, sprijinit de Ministerul Agriculturii, va trebui ca până la sfârşitul anului să pregătească cadrul pentru ca, începând din 2009, să se poată aplica acciza redusă de 21 de euro pentru 1.000 de litri, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.
El a prezentat măsurile adoptate în şedinţa de Guvern de ieri pentru sprijinirea producătorilor agricoli.
Printre acestea se numără suplimentarea fondurilor alocate pentru subvenţionarea motorinei cu un leu pe litru.
"A fost aprobată o hotărâre de Guvern pentru suplimentarea bugetului alocat pentru subvenţionarea cu un leu pe litru, pentru că în urma solicitărilor din teritoriu am observat că acestea sunt mai mari decât cantitatea alocată. Am majorat pentru a putea răspunde solicitărilor, iar negocierile ne permit această marjă de 20%", a mai spus Cioloş.
În prezent, fermierii primesc o subvenţie de un leu pe litru pentru motorina folosită la lucrările agricole de toamnă şi plătesc o acciză redusă, de 80,97 euro la 1.000 litri.