Conducerea Alitalia a cerut, vineri, protecţie în caz de faliment, după aproape doi ani în care a încercat să găsească un cumpărător, măsura pregătind salvarea operatorului de către un grup de investitori italieni, transmite Reuters.
Guvernul de la Roma a aprobat săptămâna trecută modificarea legii privind falimentul companiilor, pentru a facilita vânzarea avioanelor şi a altor active folositoare ale Alitalia.
Estimările ministrului Muncii privind concedierile de la compania aeriană sunt mai mici decât au sugerat unele articole din ziare.
"Sper că vor fi mai puţin de 5.000", a spus Sacconi, care a adăugat că nu poate furniza o cifră pentru costurile disponibilizărilor întrucât acestea vor depinde de numărul şi vârsta oamenilor, precum şi de alţi factori.