Partea rusă este interesată, în acest sens, de încheierea unor parteneriate cu producători români, susţine Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).
Propunerile de cooperare au fost avansate în cadrul unor seminarii organizate la Bucureşti de către CCIB în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Rusă.
Pentru Olimpiada de Iarnă de la Soci au fost elaborate proiecte evaluate la peste 30 de miliarde de dolari, se arată într-un comunicat al CCIB.
Mai multe firme din Bucureşti vor participa la Forumul Soci 2014, organizat în perioada 18-21 septembrie, unde discuţiile vor urmări construcţia obiectivelor sportive şi a infrastructurii competiţiei olimpice.
"Statisticile oficiale arată că Rusia se află pe locul trei, după Italia şi Germania, în privinţa valorii importurilor, care a depăşit 4,4 miliarde de dolari în 2007, în timp ce exporturile româneşti au fost de aproape 600 milioane de dolari, volumul total al schimburilor bilaterale ajungând aproape de cinci miliarde de dolari, marcând astfel o creştere de 15% faţă de anul trecut. În topul investitorilor străini din industria petrolieră şi a gazelor naturale din România regăsim firme cu o importantă participare de capital rusesc", se arată în comunicat.
Exporturile României în Rusia au vizat în principal autovehicule (circa 43%), maşini, aparate şi echipamente electrice (25%), materiale plastice (7%) şi produse ale industriei chimice şi farmaceutice (circa 5%), în timp ce 90% din importuri au constat din produse minerale, ţiţei, gaze naturale si combustibili solizi.
"Participanţii la seminarii au identificat şi alte domenii de interes pentru colaborarea bilaterală, precum furnizarea de utilaj petrolier şi de servicii aferente, preponderente în comerţul bilateral din perioadele anterioare, ca şi sectorul energetic, cu accent pe colaborarea pentru construirea unui terminal de gaze lichefiate, într-un port dunărean, fie Tulcea sau Brăila, a unui depozit de gaze lichefiate şi a reţelei de distribuţie la nivel naţional, cu posibilitatea de a exporta şi în alte ţări din regiune", potrivit CCIB.
Reprezentaţii Camerei de Comerţ susţin că o serie de bănci cu participare de capital rusesc ar putea finanţa construcţia unor capacităţi importante de energie regenerabilă şi realizarea unor structuri comune de cercetare-dezvoltare în domeniul energetic.
Totodată, producţia şi expertiza românească în materie de ţevi şi tubulatură necesare atât pentru extracţia, cât şi pentru transportul petrolului şi al gazelor naturale reprezintă alt domeniu de cooperare între cele două ţări.
În plus, oamenii de afaceri au remarcat oportunităţile legate de proiectul privind construcţia unei autostrăzi în jurul Mării Negre, care va lega principalele oraşe riverane.