Leul s-a depreciat semnificativ în raport cu euro pe piaţa interbancară, în linie cu valutele din regiune, cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) crescând cu 2,82 bani, la 3,5001 lei/euro, faţă de rata calculată joi, de 3,4719 lei/euro.
Primele tranzacţii au fost realizate la 3,4850 - 3,4880 lei/euro, paritatea fiind cu puţin peste închiderea de joi, când euro a fost cotat la 3,4830 - 3,4845 lei.
Ulterior, o parte dintre investitori au luat profitul după aprecierea leului din ultimele două şedinţe, iar cursul de schimb a urcat pentru scurt timp la 3,5015 - 3,5045 lei/euro, pentru ca apoi să revină sub pragul de 3,5 lei/euro.
"Leul s-a corelat cu evoluţia valutelor din regiune, care se depreciază, ca urmare a întăririi dolarului faţă de euro şi a preţului în creştere al petrolului. Cu toate acestea, au fost realizate puţine tranzacţii peste 3,5 lei/euro, investitorii testând o revenire a cursului peste acest prag", a afirmat un dealer.
Ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase pe o zi sunt de 12,48% - 12,98%, iar pentru sumele plasate pe o perioadă de o săptămână sunt de 12,29% - 12,79%.