Forma finală a acordului privind majorarea salariului minim brut lunar va fi semnată la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Guvernul la sfârşitul discuţiei de la Palatul Victoria dintre miniştrii implicaţi, în care au fost analizate propunerile transmise până în prezent de către partenerii sociali.
Miniştrii cu atribuţii în domeniul economic şi social au participat, maţi, la Palatul Victoria, la o reuniune de lucru în vederea pregătirii întâlnirii cu patronatele şi sindicatele pentru stabilirea salariului minim brut lunar. La reuniune, desfăşurată în coordonarea ministrului Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, au fost prezenţi, printre alţii, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, ministrul Muncii, Paul Păcuraru, şeful Cancelariei premierului, Dorin Marian.
"Participanţii la reuniune au analizat propunerile partenerilor sociali primite până la acest moment. Rezultatele analizei, precum şi punctele de vedere ale ministerelor referitoare la propunerile primite vor fi prezentate primului-ministru şi vor fi utilizate în continuarea discuţiilor cu partenerii sociali. În urma întâlnirii dintre reprezentanţii Guvernului şi reprezentanţii partenerilor sociali din data de 16 iulie, a fost propusă încheierea un acord cu privire la majorarea salariului minim brut lunar, forma finală a acordului urmând să fie semnată la sfârşitul acestei săptămâni", se arată într-un comunicat al Guvernului.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a propus, miercurea trecută, reprezentanţilor confederaţiilor sindicale să accepte ca salariul minim să fie majorat la 540 de lei de la 1 octombrie şi la 600 de lei de la 1 ianuarie 2009, cu o creştere ulterioară graduală de o sută de lei pe an.
El a mai propus sindicatelor ca salariul minim să fie majorat la 600 lei la 1 ianuarie 2009 şi ca, în cadrul unei strategii pe termen lung, creşterea salarială să fie graduală şi anuală, astfel încât salariul minim brut să înregistreze o creştere anuală de aproximativ 100 de lei, pentru a se apropia la jumătate din salariul mediu.