Ministerul Agriculturii a lansat oficial, ieri, Programul Operaţional de Pescuit (POP), prin care România poate beneficia de fonduri UE de 230 de milioane de euro până în 2013, la care se adaugă alte 77 de milioane de euro de la bugetul de stat, proiectele urmând să fie depuse din 11 august.
Pentru început vor fi disponibile patru măsuri ale programului, respectiv finanţarea investiţiilor la bordul navelor de pescuit, acordarea de compensaţii socio-economice pentru gestionarea flotei, finanţarea investiţiilor în marketing şi procesare şi a celor în acvacultură. Finanţarea publică poate acoperi până la 60% din valoarea unui proiect, în cazul acestor măsuri.
Sumele alocate pentru acest an sunt de 49 de milioane de euro, au anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).
"Există un foarte mare interes pentru proiecte de ferme piscicole care să realizeze producţie intensivă şi super-intensivă, pe suprafeţe mici, având în vedere că terenurile sunt foarte scumpe. Există interes foarte mare şi pentru sectorul de procesare", a declarat preşedintele ANPA, Gheorghe Ştefan.
Pentru cofinanţarea proiectelor, beneficiarii vor putea apela la programul Fermierul, iar pentru garantarea creditelor de la bănci, la Fondul de Garantare a Creditului Agricol.
"Pentru creditare puteţi apela la programul Fermierul, care sperăm să fie disponibil de la jumătatea lunii august şi care poate sprijini cofinanţarea cu credite avantajoase şi în domeniul pescuitului", a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.
Programul Operaţional pentru Pescuit va fi implementat gradual, noi măsuri urmând să fie lansate în luna octombrie.
Totodată, Programul va include şi finanţare pentru Delta Dunării.
"Avem circa 100 de milioane de euro prin program să îndreptăm spre această zonă care trăieşte din pescuit (...) Pentru Deltă, ideea este să finanţăm grupurile locale, care, pe lângă o valorificare mai bună a pescuitului tradiţional, să dezvolte şi alte idei, să aibă şi alte surse de trai", a spus Cioloş.
El a arătat că finanţările pot viza şi dezvoltarea acvaculturii în Deltă, a turismului sau a activităţilor de protecţie a mediului.
ANPA este instituţia care se va ocupa de primirea proiectelor, de selectarea şi urmărirea lor, în timp ce activitatea de plată revine Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
ANPA îşi propune ca, până în 2013, la finalul Programului, producţia internă de peşte, dar şi consumul, să se dubleze.