Populaţia plăteşte un preţ ridicat la energie pentru că de la producător până la consumatorul final se regăsesc cinci, chiar şase intermediari, care nu fac altceva decât să urce costurile, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu.Anterior, deputatul PSD afirmase că preţurile sunt ridicate şi din cauza prevederilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, care dezavantajează dezavantajează populaţia.În ceea ce priveşte gazele naturale, fostul secretar de stat în Ministerul Industriilor a spus că populaţia plăteşte, de asemenea, cel mai mare preţ întrucât unele companii utilizează doar gaze din producţia internă, mult mai ieftine decît cele din import, în timp ce populaţia are un coş format din gaze de import şi din producţia internă. Iulian Iancu s-a întâlnit miercuri la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu, la solicitarea şefului statului.
Producătorii de energie au majorat preţurile
Producătorii de energie au majorat, la 1 iulie, preţurile practicate în relaţia cu furnizorii şi distribuitorii din domeniu cu până la 14%, a declarat, ieri directorul de afaceri corporatiste al CEZ România, Adrian Borotea.
"Producătorii de energie au scumpit energia cu până la 14%. Alţii poate şi mai mult", a spus Borotea.
El a adăugat că majorarea de 4,4% decisă de autoritatea de reglementare în domeniu pentru preţurile suportate de populaţie este insuficientă şi avantajează în primul rând producătorii.
CEZ a cerut autorităţii de reglementare să crească preţurile pentru consumatori, la 1 iulie, cu 14%.