Noile reglementări privind stimularea investiţiilor, care vizează acordarea de facilităţi şi ajutoare de stat în mai multe sectoare, au fost adoptate, ieri, de Guvern prin ordonanţă de urgenţă şi vor fi aplicate imediat după publicarea în Monitorul Oficial, a anunţat premierul Tăriceanu.
Guvernul a decis, în urmă cu o săptămână, ca noile norme privind stimularea investiţiilor să fie promovate, săptămâna viitoare, prin ordonanţă de urgenţă, şi nu printr-un proiect de lege, pentru a permite aplicarea rapidă a prevederilor.
Proiectul Legii investiţiilor a fost iniţiat încă de anul trecut de Ministerul Economiei, împreună cu Ministerul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Actul normativ a fost elaborat de către un comitet interministerial şi cuprinde şi unele observaţii din partea reprezentanţilor mediului de afaceri.
Facilităţile incluse în ordonanţă vor fi acordate pentru investiţii realizate în industria prelucrătoare, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă, distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, telecomunicaţii şi activităţi de servicii informatice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport.