Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin care se pot obţine finanţări de la Uniunea Europeană, oferă şansa de a pleca la drum cu o sumă consistentă celor care au până în 40 de ani şi doresc să devină fermieri.
Prin Măsura 112 a programului, sprijinul se acordă celor care înfiinţează pentru prima dată exploataţii agricole. Cei care doresc să beneficieze de prima de 25.000 de euro trebuie să aibă competenţă şi calificare în agricultură ori să o dobândească, prin absolvirea de cursuri în domeniu, fapt facilitat de Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Suceava.
Tinerii fermieri pot înfiinţa sau prelua exploataţia agricolă prin transfer de proprietate sau prin arendă. În cazul instalării, tânărul fermier trebuie să aibă domiciliul în zona rurală în care îşi desfăşoară activitatea iar în cazul arendării, aceasta trebuie să fie de lungă durată.
Fermierul trebuie să prezinte şi un plan de dezvoltare pentru activităţile agricole pe care le va desfăşura în cadrul exploataţiei. Toate condiţiile pentru ca fermierul să poată încasa prima vor fi publicate în Ghidul Solicitantului, care este de aşteptat să apară în lunile septembrie-octombrie. Sucevenii interesaţi de acest program sunt invitaţi să se adreseze Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Suceava, situat lână METRO, consilierii de aici urmând a acorda informaţii şi asistenţă tehnică de specialitate.