Şomajul din Statele Unite a atins în luna mai cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani şi jumătate, semnalând pericolul ca economia să intre în recesiune, fapt care a condus la declinul dolarului în raport cu euro, precum şi al indicilor bursieri internaţionali, transmite Reuters.
Rata şomajului a urcat la 5,5%, nivelul maxim atins după octombrie 2004 şi peste cel de 5% înregistrat în aprilie, potrivit datelor publicate ieri de Departamentul Muncii.
Analiştii anticipau că rata şomajului va atinge în mai 5,1%.
Informaţiile au dus la deprecierea dolarului în raport cu euro şi la creşterea cotaţiei titlurilor americane de Trezorerie, întrucât investitorii consideră că probabilitatea ca Rezerva Federală să majoreze dobânda de politică monetară s-a redus.