Şeful diviziei de investment banking a Societe Generale, Jean-Pierre Mustier, va fi înlocuit în funcţie, în urma scandalului legat de tranzacţiile neautorizate ale unui trader al băncii franceze, Jerome Kerviel, care au provocat pierderi de 4,9 miliarde euro, transmite Reuters.
Societe Generale a anunţat că, în cursul trimestrului al treilea din acest an, conducerea diviziei Corporate & Investment Bank va fi preluată de Michel Peretie, care a lucrat, anterior, la banca americană de investiţii Bear Stearns.
Banca va preciza, ulterior, care vor fi noile atribuţii ale lui Mustier.
Considerat anterior un posibil candidat la postul de director general al Societe Generale, Mustier răspundea în totalitate de conducerea operaţiunilor de investment banking, în luna ianuarie, când banca a anunţat pierderile de 4,9 miliarde de euro provocate de Kerviel.
El a fost descris recent de către directorul general al grupului, Frederic Oudea, drept un "om de bază" al Societe Generale.
Mustier este al doilea membru în conducerea executivă a Societe Generale care este înlocuit din funcţie, după ce preşedintele grupului, Daniel Bouton, a renunţat, în urmă cu o lună, la atribuţiile executive, în favoarea lui Oudea.