Persoanele fizice vor putea achita, începând cu 1 octombrie, impozitele pe veniturile obţinute din activităţi comerciale, agricole, profesii liberale, transferul de proprietăţi imobiliare sau salarii direct pe Internet, prin intermediul cardurilor bancare.
Măsura a fost aprobată printr-un ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), urmând să fie implementată începând cu 1 octombrie.
Iniţial, şeful ANAF, Daniel Chiţoiu, estima, în luna februarie, că sistemul de plată online a impozitelor şi taxelor pentru persoanele fizice autorizate şi pentru cei care desfăşoară activităţi liberale va fi introdus la 1 iulie.
Pentru a pregăti sistemul de plată online, ANAF va organiza o licitaţie pentru servicii de încasare online a impozitelor şi taxelor, prin intermediul cardurilor bancare.