Erste Bank a atribuit acţiunilor Turbomecanica, companie specializată în construcţia şi reparaţia de aeronave, recomandarea "cumpără" şi un preţ ţintă de 0,4 lei/unitate, pentru un orizont de timp de 12 luni, comparativ cu cotaţia de 0,332 lei/unitate, înregistrată în 25 aprilie.
La 29 aprilie, acţiunile Turbomecanica au încheiat tranzacţiile la 0,345 lei pe unitate.
Compania are o capitalizare de piaţă de 122,7 milioane de lei (33,8 milioane euro) şi o valoare contabilă de 93,6 milioane de lei (25,8 milioane euro).
"Considerăm că restructurarea proceselor de producţie va îmbunătăţi semnificativ eficienţa gestiunii costurilor, asigurând în acelaşi timp o flexibilitate mai ridicată în ceea ce priveşte introducerea în fabricaţie a unor noi produse, începând din 2010", se arată în raport.
Printre factorii pozitivi menţionaţi de Erste se numără portofoliul de clienţi ai Turbomecanica, reprezentaţi de cei mai importanţi trei producători de motoare de avioane la nivel global (General Electric Aviation, RollsRoyce, Pratt & Whitney) şi cererea solidă la nivel global prognozată pentru componentele de motoare de avioane, care creează un context de piaţă favorabil companiei pe termen lung.
Un alt factor pozitiv este statutul societăţii de ţintă de preluare de către un jucător strategic din domeniu aeronautic, care susţine evaluarea companiei pe termen mediu.
Acest statut este un factor principal de interes pentru investitori. Conducerea companiei a confirmat că au avut loc discuţii cu potenţiali cumpărători, pentru preluarea unei participaţii majoritare, dar consideră că vânzarea nu este indicată, în viitorul apropiat. Totuşi, mai devreme sau mai târziu, este foarte probabil ca Turbomecanica să fie preluată de un investitor strategic, se arată în raport.
Printre factorii care pot influenţa negativ situaţia companiei se află dependenţa de Ministerul Apărării, presiunile legate de costurile cu forţa de muncă, perioada lungă de timp pentru asimilarea unor noi produse, precum şi investiţiile semnificative necesare pentru majorarea substanţială a vânzărilor, pe termen lung.
Turbomecanica este singurul producător de componente, piese şi subansamble pentru motoarele turbojet şi turboshaft în România şi Europa Centrală şi de Est.
Compania mai produce sisteme dinamice pentru elicopterele Puma, asigurând şi servicii de reparaţii şi modernizări de produse.