Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) consideră că realizarea tranzacţiilor imobiliare de peste 10.000 euro prin virament bancar ar duce la atenuarea evaziunii fiscale, a declarat Dumitru Viorel Mănescu, preşedintele UNNPR.
"Singura soluţie pentru stabilirea unui preţ real şi atenuarea considerabilă a evaziunii fiscale ar fi ca tranzacţiile de peste 10.000 euro să fie realizate prin virament bancar", a spus Mănescu.
El a precizat că a adresat această propunere reprezentanţilor Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul unei întâlniri care a avut loc la începutul săptămânii. Întâlnirea dintre conducerea executivă a BNR şi reprezentanţii UNNPR a avut ca scop stabilirea unui cadru de colaborare pentru realizarea unui schimb de date statistice referitoare la tranzacţiile imobiliare. Mănescu a spus că notarii vor furniza BNR datele solicitate, prelucrarea acestora urmând să fie realizată de experţii băncii.
Totodată, preşedintele UNNPR a afirmat că până la sfârşitul lunii august fiecare birou notarial din România va beneficia de un soft produs de o companie franceză, care va permite crearea unei baze de date permanente privind tranzacţiile imobiliare. Proiectul va antrena costuri de 500 euro pentru fiecare birou notarial, sumă care va putea fi plătită de notarii publici în rate.
În România activează peste 1.800 de notari, numărul acestora urmând să urce la 2.100 până la sfârşitul anului.