Producătorii de lapte care vând direct, precum şi cei care livrează către procesatori trebuie să depună, în intervalul 1 aprilie - 14 mai, declaraţiile anuale privind cantităţile comercializate în primul an de cotă, care se încheie la 31 martie.
Totodată, procesatorii trebuie să declare, la rândul lor, cantitatea de lapte achiziţionată.
Documentele se depun la sediile centrelor judeţene de gestiune şi ale Direcţiei de Administrare a Cotei de Lapte (CJGAC – DACL), cât şi la filialele regionale ale DACL, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
După încheierea procesului de depunere a declaraţiilor, DACL urmează să stabilească dacă România a depăşit cota de lapte care i-a fost alocată.
"În situaţia în care aceasta este depăşită, România va plăti o taxă către Comisia Europeană. Taxa va fi repartizată tuturor producătorilor care au contribuit la depăşirea cotei naţionale prin depăşirea cotei individuale a acestora", se arată în informarea APIA.
Cota de lapte alocată României va creşte cu 2% din următorul an de piaţă, care începe la 1 aprilie şi se încheie la 31 martie 2009, majorarea fiind aplicată tuturor statelor membre, ca urmare a unei decizii a Consiliului de Miniştri ai Agriculturii din UE.
Cota alocată în prezent, de 3,05 milioane de tone, este împărţită pentru vânzări directe şi livrări la fabricile de procesare. De la 1 aprilie, cota va ajunge la un nivel de 3,11 milioane de tone.