Patronatele din industria cărnii şi a vinului vor organiza, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, o expoziţie cu degustare în holul Parlamentului European, în perioada 31 martie-3 aprilie, pentru promovarea vinurilor şi produselor alimentare româneşti în rândul europarlamentarilor.
Scopul evenimentului, numit "agRO - România", este ca agricultura şi produsele agroalimentare româneşti să fie cunoscute de europarlamentari, în special de cei din Comisia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
De altfel, aceştia din urmă vor fi invitaţi să facă o vizită în România, pentru a cunoaşte mai bine specificul agriculturii şi industriei alimentare din România.
În cadrul expoziţiei vor fi organizate prezentări şi degustări de produse şi vor rula filme reprezentative pentru produsele expuse.
Totodată, participanţii vor primi pliante cu informaţii, iar restaurantul Parlamentului European va avea o zi cu specific gastronomic românesc. "Anul 2008 este esenţial pentru definirea noilor direcţii ale Politicii Agricole Comune, iar România are nevoie de sprijin pentru a-şi putea promova interesele specifice. Având în vedere rolul important al Parlamentului European şi în particular al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, este necesară o intensificare a eforturilor de asigurarea a vizibilităţii României", arată organizatorii.
Totodată, reprezentanţii producătorilor se vor întâlni la Bruxelles cu europarlamentarii români pe tema abuzurilor supermarketurilor.