Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI) va începe, din aprilie, o campanie de informare a populaţiei asupra antenelor GSM şi a efectelor acestora asupra sănătăţii persoanelor, a anunţat, ieri, ministrul Borbely Karoly, precizând că nu există motive de îngrijorare în acest sens.
Campania va începe în toată ţara şi va conţine date despre măsurătorile exacte efectuate pentru ca populaţia să fie informată.
"Este vorba despre măsurătorile efectuate în Bucureşti în ultimele două săptămâni, împreună cu Institutul de Sănătate Publică. Datele sunt între 50 şi 100 de ori sub media care ne este recomandată din partea Comisiei Europene", a afirmat Borbely, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, campania va fi derulată prin intermediul broşurilor cu datele măsurătorilor efectuate, cu grafice despre antenele GSM, dar şi prin spoturi radio-tv şi afişe.