Tranzacţiile financiare şi împrumuturile interbancare aproape s-au oprit ieri pe pieţele internaţionale, pe fondul neîncrederii între bănci, după ce Bear Sterns a fost la un pas de a intra în faliment, fiind preluată, însă, la un preţ foarte mic, de JPMorgan Chase, transmite Reuters.
Accesul băncilor la creditele negarantate acordate de instituţii concurente a scăzut semnificativ, iar dealerii consideră că această piaţă a devenit foarte discriminatorie, împrumuturile depinzând de numele băncii.
Problemele de pe pieţele monetare au fost reflectate de avansul ratei dobânzii interbancare la o zi în dolari (LIBOR) cu 80 de puncte de bază, aceasta fiind cea mai mare creştere zilnică înregistrată de la atacurile din 11 septembrie 2001.
"Băncile şi instituţiile se luptă pentru numerar, orice fel de numerar pot obţine. Totuşi, aceasta este văzută ca o problemă a pieţei americane pentru moment, sau oricum o dificultate a dolarului", a declarat un trader de la o bancă europeană.
El a menţionat creşterea relativ modestă înregistrată de ratele interbancare pentru depozitele la o zi în euro şi lire sterline.
Ratele la care se realizează operaţiunile pe piaţa monetară sunt volatile, iar analiştii comentează că orice bancă ce nu are fonduri pentru mai mult de o săptămână va avea probleme în a-şi asigura numerarul necesar.
"Există multă incertitudine pe toate pieţele după situaţia Bear Stearns. Toată lumea se întreabă: Cine urmează? Există un Bear Stearns în Europa? Băncile de investiţii ar putea începe să cedeze", a declarat analistul BNP Paribas Edmund Shing.
Traderii susţin că bănci importante au realizat operaţiuni pe piaţa interbancară, în ultima săptămână, de numai 700 de milioane de lire sterline pe zi, şi chiar mai puţin de atât ieri, comparativ cu media de câteva miliarde înregistrată anul trecut.
Banca centrală a Angliei a acordat ieri împrumuturi de urgenţă la trei zile, în valoare de 5 miliarde de lire, iar oferta a fost de aproape cinci ori suprasubsrisă, în contextul în care instituţiile din sectorul financiar au nevoie urgentă de bani din cauza problemelor din domeniul creditării.
Oferta de creditarea a fost a doua operaţiune aşa de "excepţională" a băncii, de la începutul problemelor de pe pieţele internaţionale, în vara anului trecut.