Creanţele fiscale, plătite cu cardul bancar
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va cesiona creanţele fiscale administrate de instituţie, pe cele principale şi accesoriile acestora, doar la un preţ cel puţin egal cu valoarea lor nominală, iar creanţele fiscale vor putea fi plătite şi prin card bancar.
Creanţele fiscale principale şi accesoriile administrate de ANAF nu vor fi concesionate pentru un preţ mai mic decât valoarea nominală a acestora, procedura urmând să fie stabilită prin ordin al preşedintelui ANAF, se arată într-o ordonanţă de urgenţă aprobată, miercuri, de Executiv şi care completează Codul de procedură fiscală.
McDonald's România estimează creşterea afacerilor
Operatorul de restaurante fast-food McDonald's România estimează pentru 2008 o creştere a afacerilor cu 15-20%, faţă de rezultatul de 307 de milioane de lei (92 milioane de euro) obţinut anul trecut, a declarat directorul de comunicare al companiei, Cristian Savu.Cifra de afaceri a companiei a urcat anul trecut cu peste 30%, la 307 milioane de lei, iar în acest an ar putea creşte la 360-370 milioane de lei.
Compania deţine 53 de fast-food-uri în Bucureşti şi alte 19 oraşe.
Pentru acest an, McDonald's îşi propune să investească cinci sau şase milioane de euro în deschiderea a patru - cinci unităţi fast-food. Investiţia medie într-un restaurant McDonald's tradiţional este de circa 1,5 milioane de euro, fiind mai scăzută în cazul unităţilor operate în cadrul centrelor comerciale.
Beneficiarii de facilităţi, slăbiţi de obligaţii
Beneficiarii de facilităţi nu vor mai fi obligaţi prin legea investiţiilor să menţină afacerile pentru o perioadă de minimum cinci ani şi să creeze cel puţin 200 de locuri noi de muncă, potrivit noului proiect de act normativ elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Proiectul de lege prezentat în luna octombrie de ministrul Varujan Vosganian impunea investitorilor să menţină investiţiile realizate pe o perioadă de 5-10 ani pentru a putea beneficia de facilităţi de la stat, prevedere care nu se mai regăseşte în noua formă a actului normativ.
Microsoft ieftineşte Vista
Microsoft va reduce în acest an preţurile la care este comercializat sistemul de operare Vista în 70 de ţări, odată cu lansarea pe piaţă a Service Pack1 (SP1), prima versiune care include îmbunătăţiri importante ale produsului, transmite Reuters.
Vânzările sistemului Vista, prin intermediul magazinelor şi al Internetului, reprezintă sub 10% din licenţele Windows comercializate de Microsoft.
Peste 90% din computerele personale din întreaga lume au instalate aplicaţii Windows.
Majoritatea cumpărătorilor preferă să achiziţioneze un computer care are preinstalată ultima versiune a sistemului de operare al grupului Microsoft.
"Anticipăm că aceste schimbări vor oferi oportunităţi sporite pentru comercializarea unui număr mai mare de licenţe Windows", a declarat Brad Brooks, vicepreşedinte al Microsoft.
În Statele Unite, Microsoft va reduce preţul Windows Vista Ultimate, cea mai recentă versiune a produsului, de la 399 de dolari la 319 dolari. În cazul versiunii îmbunătăţite a Windows XP sau a altei versiuni Vista, preţul va coborî de la 259 de dolari la 219 dolari.
Totodată, preţul versiunilor îmbunătăţite ale Vista Home Premium va scădea de la 159 de dolari la 129 de dolari.
Reducerile de preţuri vor varia de la o ţară la alta.