Producătorii români vor putea importa, de săptămâna viitoare, cereale din afara UE, fără taxe vamale, odată cu intrarea în vigoare a unei decizii a Consiliului Uniunii Europene de suspendare a taxelor de import pentru cereale, cu excepţia celor pentru ovăz, mei şi hrişcă (grâu negru).
Consiliul a decis suspendarea taxelor de import la cereale pe 20 decembrie, iar regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial pe 4 ianuarie, urmând să intre în vigoare la 7 zile de la publicare, pe 11 ianuarie.
Taxele sunt suspendate până la sfârşitul anului comercial 2007-2008, adică până la 30 iunie 2008.
Taxele ar putea fi reintroduse.
Comisia poate însă să reintroducă taxele, în cazul în care preţul FOB (Free on Board - "liber la bord" este preţul mărfii la ieşirea din ţara exportatoare, care include cheltuielile şi taxele de transport - n.r.) din porturile comunitare, al unuia sau mai multor produse, va scădea sub un anumit prag, se arată în regulamentul Consiliului.
Măsura de suspendare a taxelor de import, propusă de CE în luna noiembrie a anului trecut, este un răspuns la situaţia dificilă de pe piaţa europeană şi mondială a cerealelor.
Seceta din acest an a redus producţia de cereale a UE cu 3,5% faţă de 2006, respectiv cu 10 milioane de tone, la 256 milioane de tone. Producţia a scăzut într-un moment în care stocurile UE se situau deja la un nivel redus, iar Uniunea va avea nevoie de mai multe importuri în anul comercial iulie 2007 - iunie 2008 decât în anul precedent.
Limitarea scumpirii pâinii.
Eliminarea taxelor vamale la importurile de cereale va avea efecte şi în România. Această măsură ar putea limita creşterea preţului la pâine, prin reducerea costurilor producătorilor şi facilitarea accesului la noi pieţe pentru aprovizionarea cu grâu de panificaţie, potrivit producătorilor din domeniu. Aceştia susţin că destinaţiile preferate pentru importul de grâu ar putea fi SUA, Australia şi Rusia.
Nu toţi producătorii sunt însă optimişti, pentru că, după eliminarea taxelor de import, în ecuaţie rămân totuşi costurile de transport, care pot fi destul de mari.
Firmele de pe piaţa românească au început să scumpească pâinea din lunile iulie-august 2007, unul din principalele motive fiind creşterea preţului la grâu, atât pe piaţa românească, cât şi la nivel european, ca urmare a recoltei slabe. Procentul de creştere a fost diferit de la producător la producător şi a variat între 5-6% şi 20-30%.
Recolte slabe.
Recolta de cereale a României s-a plasat în 2007 la cel mai scăzut nivel de după 1990. Cantitatea de grâu obţinută a fost de circa trei milioane de tone, reprezentând cu 44% mai puţin decât anul anterior, dar şi minimul din ultimii ani. România a înregistrat într-un singur an agricol de după 1990 o recoltă mai redusă, de 2,4 milioane de tone, respectiv în 2003. Recolta de porumb de anul trecut a fost de asemenea foarte slabă, totalizând 3,7 milioane de tone, mai puţin de jumătate din nivelul din 2006, şi reprezentând cea mai redusă cantitate din ultimii 17 ani.