Oficiul Judeţean de Consultanţă în Agricultură Suceava oferă sprijin agricultorilor din judeţ care doresc să se asocieze în grupuri de producători. Organizându-se în astfel de asociaţii, agricultorii pot ieşi mai uşor pe piaţă cu marfa din producţie proprie şi au şanse mult mai mari de a obţine subvenţiile oferite de Uniunea Europeană.
Fermierii îşi pot întări puterea economică, îşi diminuează costurile de aprovizionare şi desfacere, şi scapă de intermediarii care le iau mare parte de câştig.
Avantajele unei astfel de asocieri sunt multiple: procurarea de material săditor, pesticide şi utilaje la preţuri mai avantajoase, negocierea cu fabricile procesatoare a unor preţuri mult mai bune decât cele obţinute în negocierile individuale, obţinerea mai multor subvenţii din fonduri europene şi de la stat, planificarea producţiei şi adaptarea ei la cerinţele pieţei şi reducerea costurilor de aprovizionare cu materii prime şi a costurilor de comercializare.
Grupurile de producători sunt organizaţii economice (persoane juridice cu scop lucrativ şi gestiune economică) care se conduc pe baza statutului propriu.
Calitatea de membru al unui grup de producători poate fi dobândită de orice producător agricol, silvic, piscicol, care este deţinătorul legal al bazei de producţie şi îşi declară in scris intenţia de a comercializa producţia proprie, ca grup de producători, în conformitate cu prevederile statutului acestuia.
Pentru mai multe informaţii, doritorii se pot adresa Oficiului Judeţean de Consultanţă în Agricultură, situat lângă METRO.