Cel mai mare contribuabil sucevean la bugetul statului în anul 2007 a fost SC BERMAS SA Suceava.
Potrivit unei situaţii întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, producătorul de bere sucevean a contribuit la buget cu nu mai puţin de 12,8 milioane de lei (128 de miliarde de lei).
În clasament, SC BERMAS este urmată de SC ACET SA Suceava, cu 11,38 milioane de lei, şi SC SAB Rădăuţi SA, cu 11,136 milioane de lei.
Potrivit şefului DGFP Suceava, Petrică Ropotă, o situaţie statistică arată că primii 50 de contribuabili din judeţul Suceava din punctul de vedere al sumelor virate la bugetul general consolidat al statului au contribuit cu un total de 198,69 de milioane de lei.
Astfel, pe primele locuri în ceea ce priveşte sumele virate la buget se numără şi firmele Mopan Suceava, Olint Com SRL Rădăuţi, Samiplastic Suceava, SC DRUMURI şi PODURI SA Suceava, SC COMETEX şi SC BETTY ICE.
„În general, societăţile care au contribuit cu sume mari la bugetul de stat aparţin Administraţiei Contribuabililor Mijlocii”, a explicat Petrică Ropotă. El a arătat că din totalul încasărilor înregistrate la bugetul de stat în judeţul Suceava, 21,42% sunt încasări provenind de la contribuabilii mijlocii.
„La aceste societăţi încasările sunt făcute, în proporţie de 95%, în mod voluntar de către contribuabili. În aceste condiţii, organele fiscale nu sunt obligate să treacă la procedurile de sechestru pentru plata obligaţiilor declarate la bugetul consolidat al statului”, spune Ropotă.