Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Motto: ”Pâinea lor o mâncați/ Printre stele zburând” – ”Pământul deocamdată” – Adrian Păunescu
Neuroștiințele de dată recentă, grație RMN dinamice cerebrale, dovedesc ”negru pe alb” - de fapt, prin imagini color, pe ecran – faptul că indivizii iuți la minte, dar lipsiți de conștiința propriilor fapte și lipsiți, implicit, de prevederea consecințelor acestora, au ”un picior mai scurt” în cap.
Să mă explic însă:
Dacă un individ are un picior amputat sau mai scurt, lesne lumea acceptă că el nu poate umbla bine, că nu poate sări sau fugi la nevoie, precum ceilalți. De ce?... Fiindcă handicapul se vede.
În cazul creierului este la fel: RMN cerebrală dinamică ilustrează fără drept de apel lipsa unor formațiuni anatomice (neuronale) și hipertrofia unora, în detrimentul altora. Doar că aceste tristeți anatomice sunt invizibile, ascunse fiind de cutia craniană!; ceea ce, ambientului larg social și familial, îi poate genera pretenții și dezamăgiri. Dar... – și asta trebuie înțeles: omul cu pricina nu poate fi altcumva, nu se poate manifesta decât așa!... Nu e de condamnat fiindcă, vezi bine, ”nu vrea”.
La originea acestor lipsuri neurologice – al căror efect este comportamentul – se află etern invocata ”casă părintească” locuită de familia disfuncțională, loc unde violența (verbală sau/și fizică), lipsa adevărului, a sincerității, a respectului, a demnității, a iertării și a răbdării – într-un cuvânt, lipsa iubirii – au fost cheia răului.
Indivizilor a căror copilărie a fost astfel marcată – chiar dacă ”au avut de toate” – le este, practic, cu neputință găsirea sensului personal. Sens care înseamnă trecerea de la frică la iubire, de la inconștiență la conștiință și de la ”robia” comportamentală a casei părintești la libertate.
Rezolvarea acestui evantai de handicapuri ce garantează nefericirea rareori este posibilă, ea reclamând neoneurogeneză; adică, făurirea de noi neuroni, de noi centre ”de coordonare și putere” cerebrale. Nu intru în detaliile metodelor de ”vindecare”, care depinde și de vechimea exercitării proastei purtări.
La mijloc este ”dialogul” – în mare vorbind - între ”creierul primitiv” (paleocreier - ”corpul striat” în principal) și neocortexul prefrontal; primul – sediul instinctelor și al poftelor fără de măsură – supunându-l pe al doilea, care e sediul inteligenței, al inventivității, al ”iuțelii de minte”.
Este contextul în care semnalele cortexului cingular anterior – sediul armoniei sociale, al conștiinței – sunt ignorate, din cauza hipertrofiei creierului primitiv, în timpul ”luptei” de demult: cea pe care copilul a dus-o în ”cei șapte ani de acasă” până spre pubertate, cu propriii părinți.
Este ceea ce relevă spusele lui Isus, din Evanghelia după Matei (10: 34...):
”Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (…). Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui. Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. Cine își va păstra viața o va pierde și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.”
Pare dură rostirea și destui sunt cei care o înțeleg greșit. Ea este însă iubitoare. Întrucât nicidecum nu e vorba de a despărți fizic oamenii din familie, ci e îndemn la abandonarea proastelor învățături și a proastei ”dresuri” din familia unde copilul îi are ”vrăjmași chiar pe cei din casa lui”: o casă cu adulți inconștienți, ”fără niciun Dumnezeu”. Niște părinți care, deopotrivă, pe când erau copii, la fel fuseseră tratați de ”ai lor”, din neam în neam; căci nu există familie fără unele învățături rele!...
Abia desprinzându-se de vechile și toxicele practici (parentale și ale anturajului toxic de până atunci), omul își va câștiga libertatea și, odată cu iubirea, viața adevărată. Iubirea cuprinzând și iubirea de sine: loc unde se află ”înmulțirea talanților” în folos propriu și al vieții tuturor.
Biografiile lui Elon Musk și ale celor din cercul ”trumpist” care l-a luat în brațe relevă diagnostice neuro-psihice și confirmă pas cu pas tristele realități enunțate acum, precum și uriașul pericol ce planează asupra vieții pe Terra.
