Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În urmă cu un secol, André-Gustave Citroën, dornic de profit, declara:
”Tehnica trebuie să fie accesibilă oricui”; o convingere imatură, iresponsabilă, neținând cont de conștiință. O convingere care a prins în societatea de mai apoi!... Și s-a ajuns la demasificarea armelor de distrugere în masă, la accesul oricui la arme banale și la... mașinării diverse, tot mai perfecționate care - toate - în condițiile lipsei de conștiință, sunt riscante, periculoase, toxice, ucigătoare.
Privatizările diverse - la noi și oriunde - făcute și ele în lipsa conștiinței, implicit, în lipsa prevederii consecințelor de dragul profitului, reflectă exact conținutul alegației mele dinainte: riscul, pericolul, crima...
În 20 ianuarie 2014, în Apuseni se prăbușea un avion particular mic, victimele fiind numeroase. Ce se întâmplase, aparent, nu se știe... Și, la acea vreme, publicul așteptase o anchetă, vinovați și pedepse juridice; fapt parțial întâmplat, dar nefinalizat.
La întrebarea ”De ce?” mă voi strădui să răspund în rândurile ce vor urma.
Adrian Iovan, pilot pensionar de linie, învățat cu avioanele moderne superasistate electronic, superdirijate de la sol - dotate tehnic pentru diverse avarii (avioane care ”ajută pilotul”) - a pilotat un avion mai simplu, care se baza pe om; cum se bazează majoritatea aparatelor mici, de uz particular...
Sunt aparate în care simțul omenesc ”al zborului” - a se vedea scrierile lui Antoine de Saint-Exupéry- nu poate fi substituit prin dotările tehnice care, evident, sunt reduse față de cele ale unui Boeing sau Concorde supersonice.
Altcumva spus, firma care poseda aparatul își angajase un pilot pensionar care și el, de dragul banilor, acceptase oferta, neținând cont că - în cazul piloților mai cu seamă – standardele profesionale ridicate decid scoaterea omului ”pe linie moartă”; fapt de care nu ținuseră cont nici pasagerii!
Consecința a fost cea știută.
Concluzia?:
Când sistemul politico-economic este fundamentat pe ”a avea” (bani, profit etc.), starea de ”a fi” nu mai contează; nemaicontând viața.
Răspunderea, așadar, nu este una individuală, ci colectivă; năruirea voluntară a societății - aici și aiurea - în paradigma lui ”a avea” fiind aproape generalizată!
