Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

În urmă cu câteva zile, pe mesageria particulară am primit un desen, însoțit de câteva cuvinte. Acolo, la poala unui brad rămuros prevăzut cu oglindă, un urs se epila axilar, părând foarte preocupat de apariția sa (foto).

Citind cuvintele, m-am gândit să trimit imaginea câtorva cunoscuți, spre a afla cum văd ei scena, cum o înțeleg și ce le sugerează. Și, spre a dobândi cât de cât o apreciere cu pretenții statistice, chestionarul meu electronic a poposit în zece căsuțe poștale.

Binevoitori, oamenii au reacționat iute, iar răspunsurile au fost: patru: ”Amuzant!”, trei: ”Drăguț!”, apoi, câte unul: ”Hazliu desen!”, ”Un caricaturist cu imaginație” și: ”M-ai binedispus pe azi…”

Cuvintele cu care expeditoarea însoțise imaginea îi veniseră însă din cu totul altă stare: ”I-aș da titlul <La mine acasă>… Posibilități care ar merita recuperate. Pacea fiecăruia asigură Pacea.”

Găsind imaginea undeva ”pe rețele”, ea văzuse dincolo de ce se vedea, înțelegând altceva; altceva decât o caricatură amuzantă. Și, în loc să se binedispună pe ziua aceea, mi-a trimis desenul și, mai ales, mesajul: sălbăticiunea aceea era ”acasă la ea”, nefiind vorba de o anumită specie – ursul, în acest caz – ci de toți locuitorii pădurii.

Sunt ani mulți de când scriu și o spun pe unde pot… Că locuitorii de drept ai codrilor și, în general, ai spațiilor verzi, ai râurilor și ai întinderilor de apă sunt asaltați și alungați de om din ”casa lor”… Asta, în vreme ce spațiul natural pomenit, însemnând adăpostul și cămara lor, este luat în posesie de hulpavul biped – cel deloc ”sapiens” – spre a fi jefuit, murdărit, pustiit; situație în care ființele acelea, ajungând „pe drumuri” – în toate înțelesurile rostirii – devin acestuia o prezență supărătoare, ba chiar periculoasă. Iar opinia pripiților - în copleșitoarea lor majoritate – este că numărul lor se cere ”controlat” prin gloanțe.

Iată așadar ce înseamnă ”imaginația educată”!...

Sintagma asta - lansată pe piață de Northrop Frye, ea având și alte conotații – se potrivește perfect stării de empatie și compasiune care întregește iubirea; iubirea pentru toate cele ”lăsate de Dumnezeu” pe Terra… Hmm!… Dumnezeu și Terra… Sună bine împreună. Bine și deloc evlavios! Cer scuze pentru întrerupere…

Și, revenind la imagine, merg mai departe, fiindcă empatia asta înseamnă: să te pui în pielea celuilalt: om, sălbăticiune, ființă…

Cui i-ar plăcea ca, în vreme ce își face toaleta de dimineață, în sala de baie să îi năvălească un ins, ambalându-i drujba la ureche?... Sau, pe când își dezmiardă iubita în dormitor, peste pat să-i treacă un off-roader, cu nemaipomenita lui lăcustă mecanică pe roți? Ba chiar mai rău: pe când pruncul se bucură de laptele matern, lama unui buldozer să îi prăbușească pereții casei peste toți cei dinăuntru?... Toate aste întâmplându-se la vreme de pace… O pace falsă… Unde, unde războiul cu arme consacrate – bombe, tancuri etc. - lipsind, în numele civilizației și progresului el este dus cu „pașnicele” arme ale acestora.

Pacea adevărată, însemnând pacea fiecăruia, se cere cucerită… O realitate pe care doar imaginația educată întru iubire o va putea așeza.

„De ar dispărea toate animalele, va muri omul în marea singurătate a spiritului. Ceea ce se întâmplă mereu animalelor, se va întâmpla curând şi oamenilor. Toate lucrurile au o legătură între ele. Ceea ce loveşte Pământul, loveşte în fiii Pământului. (...) Chiar şi omul alb nu se poate sustrage de la soarta comună tuturor”, spunea şef de trib, indianul Seattle, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dinaintea unui oarecare fost preşedinte american.