Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Domnul L. - cetățean britanic - își amintește cu drag de copilărie și de primii săi ani de școală... Și e bucuros că și în ziua de azi - deși țara natală se dezvoltă - anumite vechi stări de fapt sunt precum în pruncia sa...
Povestește amuzându-se cum, zilnic - asta însemnând chiar zilnic! - în drumul spre școală traversa cu barca un râu placid, adânc și lat. El era însă vigilent și vâslea abitir... Apoi - dacă scăpa – pe mal fugea de mama focului de... hipopotami; căci, dacă nu știți, fălcoșii ăștia umflați aleargă de se rup!... Drept care și la anii lui - azi, vreo 70 - domnul L. e suplu, având o bună condiție fizică.
Ooo!... Mea culpa!... Am uitat să vă spun că domnul L. s-a născut în Rhodesia - în partea acesteia care azi întregește statul Zimbabwe...
Așadar, domnul L. - cetățean britanic de ispravă - e bucuros că oficialii din Zimbabwe au înțeles că, deși țara se modernizează, dacă vor și turism, atunci trebuie să lase natura așa cum e... Că turiștii nu vin acolo doar ca să admire un peisaj, ci întregul viu al unui loc, așa cum l-a lăsat Dumnezeu...
Iată că ”cei șapte ani de acasă” - neavând nimic în comun cu școlarizarea - înseamnă educație întru iubire; iubire și pentru tot ce e viu! Asta înseamnă educația în cazul domnului L. și tot asta, în cazul multor africani... De aceea în Zimbabwe nu sunt stârpiți hipopotamii, crocodilii, leii și șerpii veninoși, ca traseele să devină sigure pentru turiști.
Oficialii cu cetățenie română - oameni cu doctorate – aparent interesați doar de siguranța turiștilor, cred - ca și majoritatea acestora (pipițe și cocalari) - că muntele este numai un peisaj, o carte poștală mișto... Bună de admirat de pe vârfuri sau din mașină.
Unii oficiali românești, destui!... - proști de n-au aer! - duc drumuri asfaltate peste tot prin sălbăticii: afaceri ale firmelor clientelare, pe bani publici, iar mulți turiști se bucură. Și acolo unde apar urșii, fie pe traseele drumeției, fie pe șosele, serviciul ”R0-ALERT” semnalează ”boborului” necuviința sălbăticiunii de a fi la locul ei...
Cum accidentele triste cu urșii au mai existat, atât le-a trebuit parlamentarilor, spre a da drumul vânătorii de urși în Carpați; îndărătul ilegitimei legi fiind câțiva hulpavi și puturoși indivizi, trăind în lux din vânătoarea comercială.
Și azi toată lumea proastă e mulțumită: blana ursului din pădure umflă buzunarele afaceriștilor, iar pipițele și cocalarii își pot purta șlapii fără grijă pe traseele montane devenite sigure, sau în jurul mașinilor lângă care fumegă grătarele cu mici...
Africanii, nu numai în Zimbabwe - mulți fiind cam fără școală - au înțeles.
Aici, în țivilizație însă, s-a născut zicala: ”Cu omul nealfabetizat / Te lupți puțin și ai scăpat, / Dar duci o luptă colosală / Cu prostul care are școală!”
De aceea nu trebuie luptat ”contra” - contra proștilor, căci ei și-o fac singuri - ci ”pentru”: pentru viață!... Educația fiind singura cheie!; cei care înțeleg asta fiind părți din ștafeta predării acesteia.
