Dulcege premise ale răului
În toamna lui 2014, parizienii care mergeau la muncă trecând prin Piața Vendome s-au pomenit acolo cu un monument înalt de 25 de metri: un „plug anal” verde: așadar cu o imensă jucărie sexuală menită unui anus pe măsură: larg și primitor. Firește că s-au găsit și criticii de artă care să confirme explicația artistului american Paul McCarthy: ”Este doar un brad de Crăciun” (foto 1).
La Basel – în această Elveție a tuturor posibilităților (și a multor rele, veți vedea de ce…) – într-un parc de data asta, tronează un uriaș penis roz care scoate limba la trecători. (foto 2)
În ambele cazuri artiștii – susținuți de criticii plătiți sau cospirituali ai orificiilor dintre coccis și pube - au explicat publicului înțelesul subtil al operelor pe principiul: ”Mă piș pe voi, dar vă spun că e ploaie curată”…
Concursul ”Eurovision” - destinat inițial muzicii – a devenit în ziua de azi un strident târg al prostituției, prostului gust și al obrăzniciei comunității LGBT, părăsind cu totul bunul simț și scopul asumat la înființare.
Cert este că, în toate aceste cazuri, obișnuirea publicului cu minciuna, răul și urâtul s-a făcut treptat-treptat, oarecum pe nesimțite, sub imperiul amenințărilor unei minorități ”woke-iste”, al cărui singur merit este întrupat de obsesivul amalgam de tupeu și agresivitate ce a transformat curentul ”woke” – născut în SUA contra rasismului – într-un rasism inversat: unde cei care, psiho-fizic, trăiesc întru adevăr, bine și frumos sunt învinuiți pentru că nu sunt pervertiți: vinovați fiind întrucât, constituind o majoritate firească, ei există!
Lenta obișnuire a organismului menit uciderii cu toxicele în doze mici este un fapt cunoscut în istorie: dozele repetate de arsenic – constituind o metodă consacrată – fiind cele care, prin acumulare, conduceau la moartea celui detestat.
Din fericire, însă, iată că festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice pariziene din 2024 a prilejuit organismului public internațional, lent intoxicat cu woke-ismul LGBT-ist, să își arate vigoarea! Căci vigoare a însemnat atitudinea ”omului de rând” majoritar care – grație rețelelor de socializare – s-a constituit într-un puternic jurnalist global: unul de înaltă clasă morală și care, luând ”punct fix” pe kitschul agresiv al acestui spectacol, va apăsa în viitor cu îndrăzneală pârghia răsturnării acestei fecale tendințe; loc unde diversitatea - ca necondiționată valoare în sine - și atât de infiltrată în conștiința publică prin tandemul agresivității și clamării toleranței, a substituit valoarea și diferența prin valoare. Da!: trebuie curaj!...
Pedofilul Eurovision-ului explică multe
Dar, toate – de la ”plug-cul”-ul Pieței Vendome și penisul limbut din Basel, la organizarea de către Republica Franceză, pe bani publici (!), a ”jegului olimpic” - au aceeași unică explicație… Și cea mai ilustrativă vine din prostituția intitulată ”Eurovision”…
Ei bine, ani la rând, directorul executiv al ”Eurovision”-ului a fost cel care, zeci de ani, a condus și RTS - Radio Televizion Suisse, implicată în organizarea concursului; vestită firmă media cu sediul în Lausanne (unde e și sediul Comitetului Olimpic!). Acest Raymond Zumsteg (foto 3) - hăt-târziu, la senectute, când fetița lui a prins curajul de a vorbi - a fost arestat, judecat, dovedit și închis pentru pedofilie: domnul director își violase propria fiică pe măsură ce ea a crescut, de la 4 la 8 ani. E lesne de înțeles că individul a uzat de propria funcție și de bani spre promova în organigrama ”Eurovision” și la premieri aberații bipede cu gândire și simțire orificiale asemenea lui. Așadar, abuzul de funcție și intrarea - prin diverse orificii - în grațiile puterii politice sunt cheia răului.
Între scursorile private și cele de stat, bunul simț
Produsele cu pretenții cultural-artistice, având tente sau explicități clare sexuale și LGBT-iste ori antireligioase, există oriunde în contemporaneitate, în baza dreptului la liberă exprimare. Ele fiind însă rodul inițiativei private, pot fi supuse doar cenzurii individuale. Chiar în Franța, de pildă, știuta publicație ”Charlie Hebdo” - batjocorind religia islamică, acum câțiva ani – este un astfel de exemplu, care și-a atras serioase repercusiuni sângeroase.
Undeva în arhivă am o serie de imagini de la o ”Traviata” jucată la Paris, în urmă cu vreo șapte ani. Pe scena acesteia, stridenta exhibare a sexualității, a genurilor, goliciuni roz-chiloțiu și penisuri turgescente, roz și negre, agățate la vedere pe actori - oricum, mai pe din dos, ca să se știe!... - precum și lascivități și costumații cârpite de clovni excitați în culori de curcubeu își făceau mendrele... Ce să mai zic de fizicul soliștilor?... Inși parcă anume căutați spre a sfida frumosul, prin carcasa în viu cât mai ieșită din malurile firescului. Toate însă, cum spuneam, se petreceau în privat, nicidecum cu bani publici.
În deschiderea olimpiadei însă a fost implicat statul francez, care a folosit banii cetățenilor întru sfidarea bunului simț, a artei, a creștinismului și a sportului: căci, despre sport fiind vorba, arta acestui grandios spectacol s-ar fi cerut să fie una simbolică și angajată spiritului sportiv olimpic.
Aici se cuvine o subliniere: Franța este un stat laic; statut care impune neutralitatea față de religiile cetățenilor săi. Iată însă că, dacă față de religia islamică statul francez nu ar fi îndrăznit nicidecum vreo ofensă, și-a permis-o față de creștinism.
Una peste alta, întregul urât din debutul olimpiadei pariziene este rezultatul infiltrării structurilor etatiste cu obsedații reprezentanți ai LGBT-ismului și woke-ismului, care s-au scremut – și au reușit – să-și împroprieze spectacolul, transformându-l în ceva ”doar pentru mine, pentru noi, ăștia!” – culmea! – având și pretenția de avangardă… Întrucât, vezi bine, ei arată lumii calea!
Despre artă fiind vorba, ignoranța acestor ”faruri” s-a dovedit stridentă. Căci, da: arta a fost mereu propulsată de avangardiști; artiști inspirați de lumină, de zbor, de cer. E destul să îi pomenesc aici pe Constantin Brâncuși, pe Rodin, pe pictorii impresioniști, lista fiind lungă: îndrăzneți auzind chemarea divinului, nu pe cea a orificiilor dintre pube și anus.
Or, fără o reacție civică generală, fățișă și fermă, riscul extinderii acestei obrăznicii e real!
Avangarda răului și riscul neuro-psihic al copiilor noștri
Dincolo de scandalosul spectacol al olimpiadei, faptul cel mai grav al acestei morbide tendințe occidentale consistă în pătrunderea acestor degradați mentori în instituțiile educative primare - cămine de copii și grădinițe - ei țintind ”formatarea” creierelor copiilor mici: copiii între unu și șapte ani.
Epigenetica și neuroștiințele de dată recentă dovedesc clar că structurarea caracterului și a convingerilor viitorului adult atunci se zămislesc: în ”cei șapte ani de acasă”,… sau de pe unde vor fi ei... Or, la ora actuală, ”sistemul” preia copii de la vârsta de doi ani. Iar părinții sunt bucuroși că ”scapă”.
În urmă cu aproape 500 de ani, fără să beneficieze de cuceririle științei, iezuiții știau asta, de unde și principiul lor: ”Dați-mi un copil mic, până la vârsta de 7 ani și vă voi arăta Omul”.
Așadar nu e de mirare că, în unele cămine și grădinițe occidentale, materialele didactice ”specifice” – cărți cu benzi desenate, filme de desene animate etc. sunt la ordinea zilei. Multe dintre ele fiind private, controlul etatist este exclus. Deși, în condițiile descrise până acum, foarte probabil că și de ar fi, el ar fi unul ”moale”.
Nădejdea este în noi!
Nădejdea rămâne în părinții conștienți!... Cartea lui Gabor Mate, intitulată ”Ține-ți copiii aproape”, spune totul.
A-i feri însă de spectacolele și paradele stradale ale dezmățului ține de civismul global, de bunul simț public pe care, cu prilejul acestei olimpiade, cetățeanul planetar l-a dovedit, ajutat și de rețelele de socializare; ele devenind de data asta o bună unealtă vie.
Doar curajul cetățeanului planetar de a opinia ferm, repetat și coerent – folosind și argumentul științific - va fi cel care, prin lege, va reuși cenzurarea acestor tendințe și manifestări în instituții și în spațiul public.