”Dom' Dărămuș, n-are niciun rost!... Vă străduiți degeaba cu educația ecologică!... Țara e pierdută!” sau: ”Mediul e pulbere!... Ce mai sperați scriind?... Și ținând conferințe?... Pe cine mizați?” sau: ”Încălzirea globală combătută?... Să fim serioși! Treaba-i depășită!... N-are niciun sens să mai schimbăm combustibilii, că Terra-i pe ducă!” - sunt rostirile unei mari mase de pesimiști; fie în dialogurile mele directe, fie pe ”social media”. Indivizii cu pricina acuzându-mă de... optimism!
Ei bine, între cei comozi, descurajați și cei care acționează este prăpastia psiho-energetică dintre omul pesimist și cel optimist.
Ambii văd și recunosc același rău, doar că optimistul acționează întru ameliorarea situației - atât cât se poate - în vreme ce pesimistul zace puturoșind spiritual, de unde și bolile trupului; ele, fără excepție, urmând ”bolii capului”...
Tot fără excepție, însă, toți pesimiștii ajung optimiști dacă fac un cancer. Atunci nu îi mulțumesc medicii pesimiști - care spun că ”N-are niciun rost”, că ”Nu se poate face nimic, treaba-i depășită!” - ci caută un medic optimist - și la capătul lumii de ar fi! - un medic luminos, care se bagă în operație și pe ”cazurile pierdute”... , cele cu o cât de mică șansă...
Așa e și cu educația ecologică și cu clima... Și în general, așa e cu educația, cu ”civilizația și progresul” în sensul lor bun: pe acestea optimiștii le-au generat dintotdeauna!...
Ei, optimiștii, au ”dus lumea înainte”!; subliniez: în sensul bun al acesteia: cel după ”legea lui Dumnezeu”: legea Naturii.
Și scrie Ana Blandiana:
”Legile basmelor se schimbă
Adesea printre paradise,
În doar de ei ştiuta limbă
Caişii spun mereu caise;”
…. Da… Caișii sunt niște optimiști!