Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
De ceva vreme, țin în câte un loc o conferință interactivă intitulată ”Criza bărbatului la 40 de ani nu-i doar a lui”. Și de fiecare dată subliniez caracterul dorit interactiv, auditoriul fiind liber – ba chiar îndemnat – să mă întrerupă oricând, fie cu corecturi, fie cu întrebări, ultimele putând fi și despre viața personală, profesie și sănătate.
Joi, în 16 mai, a fost întâlnirea de la Cluj, urbea mea natală, și am constatat că obișnuitul ”Nu ești profet în țara ta” beneficiază de excepții.
Altcumva spus, în substanțială parte a fost o reîntâlnire… O reîntâlnire cu foști colegi școală - de școală primară și de liceu - cu foști colegi de facultate... Adică, o întâlnire cu prieteni; oameni care au venit ”din prietenie”, unii dintre ei cunoscându-mi o parte din convingeri, grație comunicării dintre noi în ultimii ani…
Pentru alții însă au fost noutăți. Cu atât mai mult cu cât au venit la întâlnire și tineri necunoscuți, cu doi dintre aceștia rămânând acum în legătură, cum pățesc – bucurându-mă – de fiecare dată..
Tuturor le mulțumesc!
Tema conferinței mele părând îngustă: ”Criza bărbatului la 40 de ani nu-i doar a lui” ne privește însă pe toți – deopotrivă, bărbați și femei - iar trăirea acesteia nu ca pe o nedorită criză, ci ca pe o oportunitate de „devenire” - nu de ”revenire la normal”! - e cheia binelui personal și al celor din jur.
Este cheia trecerii de la frică la iubire, de la robia (citiți „dresura”) casei părintești la libertate, de la inconștiență la conștiința de sine; ultimele – iubirea, libertatea și conștiința de sine - însemnând sens personal: răspunsul la întrebarea ”Pentru ce am venit eu pe lumea asta?”
Cei mai mulți oameni preferă însă eșecul comod, adică ”reușita în viață” - sau ”revenirea la normal” - după regulile societății: practic, ținând ”să aibă o situație”... Situație, nu fericire! Pentru lipsa acesteia învinuindu-și partenerul,… nicidecum responsabilizându-se pentru alegerile care, cu adevărat, pot fi greșite, atât ca partener, cât și ca profesie.
Dar, cum prin profesie au ajuns să ”aibă o situație”, rămânerea în profesia aleasă și învinuirea partenerului – bun sau nepotrivit – constituie soluția la îndemână; cu părăsiri succesive sau blazare în ”laolaltă sub un acoperiș”: nicidecum împreună, ci într-o realitate bolnavă aducătoare de boli trupești! O situație cețoasă cu acutizări repetate la vârste tot mai înaintate, însoțite de o complexă degradare.
Rari sunt cei care, prin strădanie, reușesc să descopere și să trăiască ”o viață reușită”. Căci o viață reușită înseamnă punerea în valoare a propriilor ”talanți” – vocația - spre folosul propriu și al altora: calea sigură spre bucuria permanentă și sanogeneză.
Dacă în primul caz omul este victima ”acomodației” – rezultat al presiunii părintești și al nevoilor societății, în cel de al doilea, buna învingătoare este „individuația” – ambii termeni fiind impuși pe piața ideilor de Carl G. Jung.
Este lesne de înțeles că libertatea politică nu servește la nimic atâta vreme cât omul este închis în închisoarea propriei minți ”dresate” în casa părintească… Deopotrivă închis în capcana unei rostiri intrate în mentalul colectiv al binelui comun, transmisă azi ”din tată-n fiu”, implicit o rostire preluată de societatea de consum: ”Clientul nostru, stăpânul nostru!”… Toxic îndemn!
Omul este în vocație numai atunci când, făcând ceea ce îi place, ceilalți îl apreciază - îl ”aplaudă” – și îl și plătesc de la o vreme pentru ceea ce face, bucurându-se și bucurându-i rezultatul care nu e doar distracție, ci învățătură!... Iar ceea ce face, face ușor, ”de la sine”, fără ”descărcarea bateriilor”; realitatea asta fiind sinonimă cu a fi ceea ce ești menit să fii!: propriul stăpân pe o viață reușită.
Fericirea nu are nevoie de alt nume!
M-am bucurat să văd că am aprins curiozitatea pentru un astfel de drum, până acum parcurs de mine, ca propriu experiențial înțeles. M-am bucurat întrucât, dăruind din acest experiențial, învățătura nu scade, ci se înmulțește… Pașii sunt …pas cu pas… Subiectul fiind de fapt ”reziliența”; un cuvânt cu semnificații necunoscute… Merită cercetat și …aplicat cu răbdare, căci totul e să nu ne măturăm sub preș propria și incomoda realitate cu care ne-am obișnuit, devenindu-ne atât de... comodă. Doar în acest fel omul poate atinge cea mai bună variantă psiho-fizică individuală la orice vârstă.
În intimitatea neuro-psihică este vorba de ”resetarea subconștientului”, acel creier care decide alegerile reale ale omului, în ciuda dorințelor și viselor de bine personal. O realitate observată cu luciditate de Spinoza, putând fi rezumată în formula: Știu ce îmi doresc, știu ce mi-ar face bine, dar aleg mereu contrar intereselor mele.
Despre metodele „resetării subconștientului” – proces îndelungat, aplicabil individual – va urma să vorbesc la întâlnirile viitoare, întrucât am fost invitat iar...
Poate că și o parte din publicul sucevean ar putea fi interesat… Cine știe?...
