Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Pe măsură ce-mi povestea, îi înțelegeam disperarea din glas, din ochi…:
”Să vedeți, dom’ doctor, ce-am pățit cu fiul meu!...Nu mi-a venit să cred… M-a întrebat în zilele trecute dacă mânzul e copilul vacii… Și nu s-a oprit aici… M-a întrebat și al cui copil e mielul… Miei văzuse la piață… Mâncaserăm și noi, de Paști.
I-am spus că mânzul e fiul iepei, că mieii sunt copiii oilor… Dar a insistat cu soții acestora. I-am spus că țapul e soțul caprei și că berbecul e soțul oii… Apoi i-am zis de ied, care e copilul caprei… Dar la iapă m-am oprit și nici el n-a insistat, din fericire. Că ar fi trebuit să o iau de la cal, să-i explic ce-i armăsarul… Oricum, nu mi-a venit să cred!... Copil de școală!”
N-am apucat să spun ceva, că mama mi-a dat lovitura de grație; însă după ce o primise ea:
”Ooo!... Și să vedeți!... Mă sună ieri de la școală, că a căzut și s-a lovit rău la mână… Că-l doare și ce să facă?... L-am întrebat: ’Unde te-ai lovit?’... A tăcut și am insistat: ’În ce parte te-ai lovit?’… Iar tăcere… ’La cot?... La antebraț?... La gâtul mâinii?... Unde?’… Și m-a dat gata că numai ce l-am auzit: ’Nu știu să-ți spun!... Da-ți fac un video și-ți trimit…’ Am rămas mută!”
Mut am rămas și eu…
Da… Azi părinții sunt ocupați „de dimineața până seara”. Și-s bucuroși că sistemul se ocupă de copiii lor: de la doi anișori începând: cămin, grădiniță, an pregătitor, școală și ”afterscul”… Instituții peste instituții și copiii doar dorm acasă…
Până nu demult, sintagma ”copil instituționalizat” însemna ceva rău: copil orfan sau abandonat în ”casa de copii”: un loc jalnic ce substituia părinții și pe ”cei șapte ani de acasă”…; sintagma pomenită însemnând că-i un copil ca vai de el!...Un copil prost educat.
Acum, instituționalizarea copiilor e mândria țării, sistemul preluându-i de la doi ani, spre bucuria părinților necrofili!... Da, părinți necrofili!... Adică, atașați la ”cele fără de viață”: bani, afaceri, proprietăți, poziții sociale, carieră și, adesea, atașați de costisitoare și pasionante hobby-uri: mașini, motociclete, diverse colecții și te miri ce alte deșertăciuni.
Mai tragică este însă o altă realitate: aceea că tocmai copiii mai demult instituționalizați în sistemul amintit au devenit adulții de azi!... Noua generație!...
Ei sunt acum profesioniștii diverselor domenii; așadar, educatorii din cămine, din grădinițe, din școli… Ei sunt și în politică!...
Au diplome și ceva cunoștințe ”de specialitate”, dar nu au cunoaștere! Iar rezultatul e că și în capul lor - de educatori, de politicieni ...- vaca naște mânji!
Concluzia, implicit, îndemnul meu spre părinți și mai ales spre bunici, este : ”Țineți-vă copiii acasă!... Și ocupați-vă de ei!... Nu-i mai dați la cămine și grădinițe!... Iar la școală dați-i doar când au împlinit 7 ani!”... Întrucât ”cei șapte ani de acasă” nu sunt vorbă goală!
