Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În limbajul vorbit, dar și în cel scris – literar, filmic și al… invitațiilor la nuntă - expresiile ”Ne-am unit destinele” și ”X și Y și-au unit destinele etc…” sunt consacrate. Basmele dând asigurarea că cei doi ”au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, iar filmele romantice lăsând să se înțeleagă asta…
La fel de știut este că, în ciuda acestui avânt unificator - însemnând atracție - mai devreme sau mai târziu multe cupluri se destramă; foștii parteneri pornind într-o nouă căutare a ”omului potrivit”; urmând ca – la întâlnirea următorului – cei doi să ”își unească iar destinele”…
Nutresc de multă vreme convingerea că rostirea bună ar fi ”Ne-am împletit destinele”. Și să mă explic… O voi face apelând la… fizica newtoniană, unde, pe vremuri, printre aplicațiile practice școlare, elevii învățau despre ”lama bimetalică”; după care voi invoca simbolul bine-cunoscutei sculpturi ”Coloana Infinitului”.
Ce este o lamă bimetalică?... Cunoscătorilor le cer iertare pentru explicație… O fac întrucât, întrebând pe ici pe acolo pe destui tineri din noile generații, am constatat ignoranța lor totală. Este vorba, așadar, de o… lamă constituită „jumi-juma” din două metale sudate longitudinal, ele având coeficienți de dilatare diferiți. Introdusă într-un circuit electric, odată cu trecerea curentului electric prin ea, lama bimetalică se încălzește, iar metalul cu dilatarea mai rapidă va strâmba lama, arcuind-o în defavoarea metalului ceva mai rece; ”învingându-l” oarecum, în ciuda rezistenței acestuia...
Lama bimetalică se folosește în relee (la termostate, de pildă), ea având un capăt fixat la sursa electrică și unul liber, aplicat pe un contact… Drept care, după un timp de funcționare a circuitului, prin încălzire și amintita dilatare inegală, capătul liber se curbează, părăsește contactul și întrerupe curgerea energiei: totul până la răcire, îndreptare și restabilirea circuitului; ciclul reluându-se. Cert este că niciunul dintre metalele unite nu face altceva decât să repete acest ”joc” contrar, într-un nesfârșit ”yoyo energetic”.
Ei bine, cuplurile care își unesc destinele așa funcționează, oamenii fiind ”sudați” de mama focului… Nu mișcă unul fără celălalt și, ce face unul, face și celălalt… Nici opinii diferite nu au la nimic… Ce mai?... Cupluri perfecte!... Dar, de la o vreme, numai ei știu, bieții, cum e să se stingherească în permanent, să se gelozească, să se asuprească reciproc între patru pereți, întrerupîndu-și energia și - ”stagnând” spiritual și fizic - să se uite la televizor fiecare în camera sa; de regulă, unul făcând mereu efortul servituții și supraadaptării, ”ca să fie bine”… Or, când faci ”ca să fie bine”, nu e bine… Cuplul ”salvându-se” din când în când prin consumuri compensatorii: mâncare, shopping, spectacole, alcool ori turism exotic; oricum, prin apelul la efemere surse exterioare, însumând ”oferta”. Chiar dacă se separă, acest prototip uman, în noile relații va reface ”stilul”, cei doi locuind doar ”laolaltă sub un acoperiș”, nefiind însă ”împreună”.
Este lesne de observat că partenerii acestui cuplu, înaintea întâlnirii, nu și-au descoperit și dezvoltat ”darul de la Dumnezeu” – talentele autentice (”talantul” biblic) – ei trăind într-o comodă și obositoare dependență: a unuia de celălalt și, ambii, de consumul exteriorităților enumerate, urmat de uzură și boli. De altfel, acest tip de cuplu este majoritar, fiind rezultatul societății de consum, iar apucăturile de acest fel – însemnând trai în ”a avea” - au marcat și familiile de proveniență, cel puțin la nivel de părinți, eventual până la bunici.
Cu totul altcumva este când partenerii ”își împletesc” destinele, rezultând ceea ce îmi place să numesc (închipuindu-mi-o spațial!): ”Coloana Infinitului Iubirii” sau ”Coloana Infinitei Iubiri”: loc unde partenerii - cunoscându-și, recunoscându-și și apreciindu-și reciproc ”darul divin” – ”se cresc” unul pe altul, liberi, bucuroși și sănătoși în ”trup și suflet”, trăind în respect și încredere.
Acest fel de cuplu este rar! Este cuplul „împreună”, nu doar „laolaltă”.
Este locul unde poezia lui Leonard Cohen ”Owning Everything” ființează, confirmată de rostirea lui Antoine de Saint Exupery: ”Vedem limpede doar cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi”.
Cum s-ar zice: ”Azi, mâine, cât trebuie… te sprijin eu să devii o bună pictoriță, cântăreață, o bună croitoreasă, poetă sau … ce simți tu că te atrage, iar mai încolo,… mă ajuți tu să devin un bun grădinar, scriitor, desenator sau… chitarist…” Și tot așa: alternativ, împletire spre infinit!… Fiecare împlinindu-și sensul: bucurându-se pe sine, pe cel drag și pe alții – tot mai numeroși! - prin propria creativitate, definind traiul în ”a fi”..
Este vorba despre bine-cunoscuta pildă biblică a ”înmulțirii talanților”, întrucât talentul ”de la Dumnezeu” este multiplu. Doar se cere pus în valoare, de data asta cei doi făcând apel la resursele interioare, cel mai adesea cultivate înaintea întâlnirii măcar într-unul dintre parteneri, care devine astfel catalizatorul celui în care ele au stat ”adormite”. Viața acestui cuplu nu exclude consumul ”ofertelor”, dar acestea nu mai constituie dependențe.
E ușor de înțeles că, în cuplul cu ”destine împletite”, în timp se naște și recunoștința reciprocă, iubirea îmbrăcând în fiecare - după caz și situație - cele patru forme ale iubirii la vechii greci: Eros, Philia, Storge și Agape… (e de ”googălit”!...). Altcumva spus, ”patru într-una”: Iubirea necondiționată ”până la adânci bătrâneți”, cea promisă de basme.
