Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
E mare bucuria părintelui dacă, atâta vreme cât copilul este încă mic,... tânăr, despre acesta se poate spune admirativ: ”Este băiatul/fata lui X!”... Și este și mai mare bucuria dacă, atunci când copilul a ajuns adult și OM, despre părinte se poate spune: ”Este tatăl/mama lui Y!”; el, pruncul-OM ajungând ”deasupra” părinților în vocația sa, descoperită și cultivată la timp de familie.
Practic, este vorba de procesul de individuație, definit de Carl G. Jung, proces care consistă în observarea înclinațiilor copiilor, a ”talantului” biblic al acestora (sosit în ei ”din neam”, ”de la Dumnezeu”), urmată de încurajarea copilului pe această cale.
Este vorba de calea creativității proprii, a visului personal, fie că e vorba de grădinărit, croitorie, fie de creația artistică - pictură, actorie - sau... patiserie etc..
De regulă însă, în lumea de azi, părinții, posedați de „pragmatism”, de ideea câștigului bănesc, ignoră vocația odraslei, sufocându-i chemarea: ”Tu fă-te avocat (sau medic, economist etc.), căci cu pictura ta mori de foame!”...
Astfel, urmând toxicul sfat - oferit cu bune intenții - sau chiar fiind forțat spre altă cale, copilul ajunge un adult impostor, funcționând ”la locul de muncă”, dar trăind frustrarea că nu a devenit ceea ce ar fi putut fi; întrucât în fiecare om există scânteia divină - talentul - care îi dă mereu semne, deși în cei mai mulți ea rămâne înăbușită toată viața.
Cunoscuta ”criză de la 40 de ani” - pusă în seama bărbaților, de regulă... - nu e nici criză și nici numai a acestora!... Și se produce acut cam între 45 și 50 de ani!
Este glasul vocației neurmate din cauza micimii spirituale și a strâmbei iubiri parentale, pervertită sub normele societății năruite pe ”a avea”...
Din nefericire, căutarea rezolvării tensiunilor personale în exterior și nu înăuntrul sinelui duce doar la un lung șir de părăsiri ale partenerilor de viață, urmate de alegeri greșite și de ratarea relațiilor.
Cocoțarea în politică este un simptom frecvent al acestei negăsiri de sine, însă unul extrem de toxic pentru întreaga comunitate, nu numai pentru individ!
Firește că părinții nu sunt de condamnat, căci ”atât i-a dus mintea”, așa fiind și ei tratați de ”ai lor”...
Curajul de ”a schimba macazul” indiferent de vârstă este cheia devenirii personale și al unui nou avânt întru ”Mens sana in corpore sano”.
Înseamnă a trăi „ca-n rai pe pământ” - măcar de la o vârstă! - înțelegând că ”raiul” poate fi aici și făcând deosebirea dintre ”reușita în viață” - așa cum te vrea societatea căreia-i ești doar unealtă și sclav - și ”O VIAȚĂ REUȘITĂ”, stăpânul fiindu-i și fiindu-ți tu.
