Având bune treburi de făcut, mi-am propus de ceva vreme să nu mai scriu evenimențial; de evenimentul social zic... Iată însă că protestul fermierilor din România merită psihanalizat aici.
Era în zorii democrației românești o reclamă a Băncii Transilvania: Zânul BT cu rochiță și baghetă magică.
Buni cunoscători ai plăvănismului uman - nu numai românesc! - făuritorii acesteia aleseseră drept erou ”un subiect”. Da, un subiect - ăsta-i cuvântul! - unul numai bun de ”disecat”, grăitor întru totul despre unitatea spirit-trup.
Un ins tânăr și gras, genul de mâncău cu ceafa groasă, cu obrajii bulbucați, cu buze cărnoase ca unse și trunchiul precum un parizer turgescent, gata-gata să crape cămașa pe el, întrupa zânul binefăcător. Cred că vi-l amintiți...
Îmbrăcat într-un costum ”la patru ace” și cuprins într-un tutu de balet – dacă e pleonasm, cer scuze... - individul cădea prin tavanul caselor în liniștea unei familii, cădea din cer pe plaiuri mioritice în mijlocul vreunei turme de 300 de oi - precum în cântec - sau lângă vreun plugar potolit ce-și ara postata cu caii... Era momentul în care, asupra celor slabi de înger, minunea banilor promiși de zânul guraliv își făcea efectul. Care efect?... Unul ce se vede azi prin ochiul știrilor.
La ora la care scriu, mii de zâni dintr-ăști, bine nutriți și guralivi, blochează șoselele. Unii au zeci de mii de oi și mii de vaci, alții posedă mii de hectare de arabil, alții, uriașe parcuri cu mașini agricole... Umflați ca broasca din fabulă...
Cele 300 de oi, postata personală și atelajul tras de cai sunt amintire.
Numai ei, fermierii, unul și unul, parcă-s născuți de zânul BT...: roșii în obraji de ”să-i tai cu firul de păr de sănătoși ce-s” - oare?... - și greoi la vorbă, strigă!... Strigă la statul român și amenință că ”blochează România”... Cer bani, cer subvenții cer, cer,... cer... Dar din cer nu mai cade zânul miracolelor.
Iar concluzia e simplă: spiritualitatea frustratului se imprimă pe chip și pe ”carcasa în viu”...
Mintea puțină, lăcomia, hei-rup-ismul, pripa și alte tare cultivate într-o precară casă părintească și-au spus cuvântul prin lipsa de măsură... Căreia îi lipsiseră doar condițiile; ispita banilor mulți. Și imaginația bieților ”i-a lucrat”, ”lucrându-le” liniștea, sănătatea, armonia familiilor, căci lipsa de măsură e meteahnă omenească.
Mai demult, un cioban autentic - om cu studii superioare și bun scriitor!... - care însă făcea și face încă transhumanță și ”de-ale ciobăniei” cu cele 300 de oi ale sale - mi-a spus: ”Când ciobănia devine afacere își pierde spiritul”. Și așa e cu orice, de la medicină și învățământ, la... sport.
Trist...