Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Când urc la boncănit în munte și dinaintea ochilor se întind valuri de codru, respirația capătă nesațul privirii și, cu sau fără glas, îmi spun: ”Doamne, ce frumos e!” …
Dintr-o dată simt cum frumusețea asta mă absoarbe și nu-mi mai este exterioară... Și, mai ales, înțeleg că nu e una doar estetică, distantă, așa cum e la privirea unei picturi, a unei rochii de seară sau chiar a unui chip…
E o frumusețe totală și vie, care nu depinde de gusturi!…
Știu, nu sunt deloc original, fiindcă cei mai mulți cunoașteți starea… Și îndrăznesc: important e să-i conștientizăm dimensiunea și valoarea, ca frumusețe în sine și dar divin…
Din fericire, astfel de ținuturi mai sunt… Și ele ascund altele: locuri sălbatice, tenebroase – cum îmi place să le numesc – unde imaginația lucrează febril… Și te aștepți ca din te miri ce sihle și văgăuni să apară ursul sau - și mai și…- Muma Pădurii cu chica încâlcită, ca scăpată din ghearele unui hair-stilist nebun…
E un joc mut de forme și culori, găzduind basmul: rădăcini contorsionate, asemenea unor încremeniți șerpi boa uitați de vreme, unele ridicate spre cer, ca disperarea degetelor unei mâini descărnate, brusturi uriași, păduri de ferigă și arbori doborâți, adăpostind în încâlcitura lor enigmatice bârloage, scorburi ascunzând piticii codreni…
Ușor înfiorat, să tot privești!... Și să tot umbli… ; cu sfială, tăcut, ca scos din timp: viu, norocos și binecuvântat martor al vieții… Așa e acolo…
Acasă, pe lângă stări și imagini – duse în retină și în pixeli – de la boncănit nu m-am întors chiar cu mâna goală. O cioată mi-a dăruit o poală de ghebe, lângă care au poposit și câțiva iuțari; îndeajuns pentru vreo trei borcănașe, puse cu sare. Ba chiar și merele din grădina ursului – pârguite, dar păstrându-și dulceața acrișoară - și-au așteptat răburii rândul la coacere…
A fost bine și-n acest început de octombrie.
