Ecologia iubirii

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Motto: ”România pășește pragul vremurilor moderne fără un suflet forestier, care este singura garanție de păstrare a pădurilor unei țări (…)” – Marin Drăcea, discurs, 1930

Întrucât de zeci de ani scriu în presă și cărți (iar mai nou și ”pe rețele”) despre drama eco-sistemului forestier carpatin, dacă ating tema anacronismului vânătorii de trofee, cea a bănoasei afaceri cinegetice pe seama ursului brun, implicit, drama acestei specii - care e un barometru ecologic - de îndată sar de prin întunecate vizuini niște indivizi ciudați; eu le zic ”șacalii tineri”,... că tot se face vâlvă și cu specia asta...

Îi numesc doar așa întrucât, ca oameni, nu-s nici pe departe asemenea lupilor: iuți la minte și trup, curajoși și frumoși, simbol al libertății, ci dimpotrivă: sunt vulgari, fricoși, agresivi, buruienoși la vorbă, lacomi și… mândri de crapă. Iar cum spiritualitatea se imprimă pe chip, pe alură, ființele astea au fizionomii opace și, încă de tinere, bine hrănite fiind și indiferent de sex, dobândesc siluete ce amintesc de un parizer roz uitat la soare.

De aceea - deși unii m-ar acuza de lipsa modestiei - îndrăznesc să-l citez pe Michel de Montaigne: ”A spune despre tine mai puțin decât ești e prostie, nu modestie”...

Așadar...

Din fericire - și nu e laudă! - argumentele și notorietatea mea (grație terenului, experiențialului îndelungat, grație eco-gazetăriei de zeci de ani, cărților scrise și filmelor făcute etc.) fac ca rostirile și scrierile asumate să conteze în multe medii influente, față de biată notorietatea unor fâțe și gherțoi ignoranți, panicați și răi de pagubă, indivizi închipuiți și cu notorietate limitată la... scara blocului lor... Ceea ce este frustrant!...

Evident că aceștia nu au nicio vină pentru ignoranța și proasta lor creștere, răspunderea purtând-o alți țărănoi ceva mai vârstnici: părinții lor...; uneori și dascălii ”cu studii”...

Prostia asta stridentă și fudulă – ca orice prostie!...- se transmite epigenetic (prin educație, așadar) din tată-n fiu; adesea – și la ora actuală, din nefericire...- deopotrivă din silvicultor plăvan în june silvicultor și mai plăvan... ; sau din cioban lacom în june cioban și mai hulpav…

Sunt genul de indivizi la care ”mușchii mei nu știe carte”, cum nu le știe carte nici pântecul de chiolhan alcoolizat, dotat cu nesătule buzunare în loc de encefal.

Firește că în ambele domenii amintite în titlu, din fericire, sunt și oameni bravi!... Nu mulți, dar ei sunt!... În aceștia și în alți oameni iubitori ai vieții din Carpați – oameni de oricare profesie… - e nădejdea!