Călătorii călătoresc, turiștii doar... vizitează

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Motto: ”Pentru a ști să scrii, trebuie să știi (ce) să citești. Iar pentru a ști (ce) să citești, trebuie să știi să trăiești” - Guy Debord

A fost o vreme când cel care voia să se descopere pe sine, să se găsească, să înțeleagă lumea, rosturile ei, să pătrundă rostul propriei veniri pe lume, sensul propriei vieți, călătorea...

Omul avea o țintă ce doar părea exterioară - locuri, oameni, Natura - întrucât adevărata țintă era propria devenire: mâine, mai bun decât azi...

Pregătindu-se dinainte, simțindu-și devenirea, acel om călătorea - nu întotdeauna departe - uneori îndeajuns fiindu-i ieșirea pedestră spre liniștea unui vârf de munte... Atins sau nu... Fiindcă pentru călător, nu fala cu vârful ”cucerit” contează, ci parcursul unde cucerirea de sine - însemnând frăția cu toți și toate din Marea Lucrare - e cheia... Dar!...

Dar a apărut turistul, care doar pleacă de acasă...

Și, odată cu el, turismul...

Iar odată cu sistemul pieței, a explodat turismul de masă, cel care oferă ”oportunități și facilități”, invitând bipedul la distracție... Adică la distragerea de la ținta călătorului mai sus pomenit.

Diferența între călător și turist a ajuns stridentă: primul - rar oarecum... - călătorește... Al doilea doar vizitează; altcumva spus, ăsta ”Merge bou și vine vacă”.

Locuind într-un ținut cândva tare fain - unde-și fac îngemănarea râuri și munți dragi, locuri binecunoscute (nu numai mie), sunt întrebat adesea de câte cineva: ”Aici ce se poate vizita?”...

Uneori întreb omul cam ce ar vrea, dar... nu prea știe... A venit la o pensiune ”all inclusive”, să se odihnească... Dar ar și ieși oleacă...

De aceea, de cele mai multe ori, la întrebarea ”Aici ce se poate vizita?”, dau adresele unor terase cu mici și bere.

A bon entendeur salut!